Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro
 
 

Planul A al Satanei a fost Crucificarea romană. Hristos să rămână pe Cruce și să fie mâncat de păsări. Planul B era strategia preoților: după ce va muri Hristos, să fie aruncat în Valea Hinam, la gunoaie. Să i se ardă trupul. Dar Iosif din Arimateea le-a dejucat planul. Hristosul trebuia să învieze în trup!

Planul C al Diavolului a fost să sigileze piatra mormântului. Să nu intre nimeni. Dar Dumnezeu a trimis un înger și a dat-o la o parte. Să intre oricine! Doamne, inclusiv preoții ce Te-au răstignit? Romanii? Inclusiv răii, ateii, vameșii și prostituatele? Da, zice Hristos, inclusiv Satana! Sa vadă cum moartea a luat șah mat de la Dumnezeu!

Avem un Dumnezeu care mișcă. El nu doarme, nici nu dormitează. S-ar putea ca urechea lui să nu audă, ochiul Său să nu vadă? Mișcă Cerul, stelele, mișcă pământul și orice ființă. Chiar și pietrele sunt mișcate de Dumnezeu. Esența mișcării nu e Petromul, ci invierea!  [Citiți mai departe]

Bătălia pentru sufletele noastre a fost câștigată în Ghetsimani. Acolo Hristos n-a luptat cu evreii cum spune istoria, nici cu romanii ci cu diavolul. Acolo a biruit. Firea nu voia să meargă la cruce. Duhul voia să facă voia Tatălui.

Dacă până la Ghetsimani am văzut un Isus care vindeca, predica având putere, dădea învățături cu o înțelepciune cerească, în grădina cu măslini vedem un altfel de Isus, trist, apăsat, diferit de ce știam până acum. [Citiți mai departe]

Ca să înțelegi crucea trebuie să-L înțelegi pe Dumnezeu. Ori, cine poate să-L înțeleagă?

A stat pe cruce bând până la fund paharul scârbos al păcatului. Când a cerut tatălui să depărteze paharul de la El, nu s-a gândit la cuie ci la păcat. S-a temut de ce-a urât dintotdeauna și n-a avut niciodată.

Pe cruce a fost în iad pentru că ce definiție mai bună găsim pentru iad decât despărțirea de Tatăl? Dumnezeu urăște păcatul… Dumnezeu Și-a întors fața de la Hristos… Dumnezeu urăște păcatul… Dumnezeu Și-a întors fața de la Hristos… Dumnezeu urându-Se pe sine Însuși… [Citiți mai departe]

Când spui negru înseamnă întunecat. Închis. Fără lumină. Sumbru.

Aşa a fost ultima zi a Celui mai măreţ Om care a păşit vreodată pe planeta. A Dumnezeului întrupat în carne şi oase. A Singurului care călcă pe mare ca pe beton.

Era întuneric adânc când Sanhedrinul L-a adus legat la judecată. Nevinovat. Ei, “parlamentul” care trebuia să facă lumină. S-au strâns la miezul nopţii deşi legea le interzicea acest lucru! L-au lovit pe Isus peste faţă. L-au judecat după mărturia unor oameni mincinoşi. Ei care trebuiau să apere adevărul. I-au rostit sentinţă de moarte! Ei care trebuiau să apere viaţa!

Apoi, înainte să crape de ziuă au bătut în geam la Pilat. “Trezeşte-te degrabă, trebuie să ne ucizi un Om!… repede, că încă n-a început Sabatul, nu e încă ora 6,00″. “Răstigniţi-L voi!” “Legea noastră nu ne permite!. Din inimă am vrea, dar legislativ nu avem voie”. Asta e haina religiei. Exterior alb, interior negru. Viaţă în întuneric! [Citiți mai departe]

I se încredințase punga. Pentru că, spre deosebire de ceilalți ucenici, era un trezorier care știa să numere bine banii. Banii pentru misiune pentru săraci. În alt context, Dumnezeu nu are nevoie de gologani.

A putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar n-a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Pentru el zornăitul din pungă suna mai puternic decât cel din inimă. Nu înțeleg de ce virusul ăsta se ia așa de rapid… [Citiți mai departe]

„Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să-L prindă pe Isus cu viclenie şi să-L omoare” (Marcu 14:1b)

 

Preoţii şi conducătorii poporului Îl aşteptau pe Mesia. Se rugau în fiecare zi pentru asta. Mărturiseau celorlalţi că Îl aşteaptă. Credeau că va veni. Ştiau pe de rost paragrafele despre sosirea Unsului Domnului. Dar când a venit mântuirea, au respins Mântuitorul! Hristosul  nu trebuie numai aşteptat, ci şi primit…

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. „Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber”, vorba lui Johnathan Bowers. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea publică a preoţilor era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. [Citiți mai departe]