Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro
 
 

Spunea un predicator român de-al nostru că, în prezent, majoritatea pastorilor au două tendințe: să se transforme în gardieni sau în DJ! Adică, fie pun reguli peste reguli, (gata să pedepsească pe toți cei ce la încalcă), fie pun muzica dorită de enoriași. Are perfectă dreptate! Prin urmare, bisericile noastre pot ajunge fie jandarmerii, fie cluburi de relaxare! [Citiți mai departe]

L-am întrebat pe un prieten care a fost în Germania de curând dacă a fost impresionat. Răspunsul a fost frumos. Mi-a zis că pe el nu prea îl impresionează lucrurile.

Într-o lume în care se pune accent doar pe lucruri pompoase, mărețe ori neînsemnate și prea puțin pe ceea ce contează cu adevărat, e tare plăcut să auzi că există si oameni altfel, cum preferă Dumnezeu. Când ucenicii I-au arătat Domnului Isus frumusețea Templului, reacția lui Hristos a fost șocantă pentru vremea aceea. Se așteptau să admire construcția și când colo El le-a vorbit despre distrugerea tuturor acelor lucruri. [Citiți mai departe]

Nu cred că în afară de iubire, există o trăire mai consumatoare decât strădania pentru atingerea perfecţiunii. Filosofii, savanţii, artiştii, învăţătorii Legii ori teologii, au trecut de la agonie la extaz în căutarea ei. Rabinii din 10 porunci au făcut 613. Creştinii s-au ascetizat. Şi-au redus viaţa la pâine, sare şi apă. Alţii au trait viaţă de stâlpnicii (ca a sfântului ce-a stat 37 de ani în vârful unui stâlp!), alţii, calvinişti din fire, au interzis chiar şi muzica în biserică! “Decât ‘cordeonul are unjere sfântă frate!”, a trebuit să-mi audă urechile inepţiile unor supersfinţi! [Citiți mai departe]

Napoleon Bonaparte spunea că este înconjurat de preoți care cântă pe toate vocile că împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta dar care între timp acaparează cu lăcomie tot ce apucă.

Același lucru există și azi. La mulți ni se ia bucuria chiar din biserică. Hristos a venit ca să ne-o dăruiască dar există oameni care au grijă să o facă să dispară. Parcă sunt specializați în asta.

Modelul de închinare preferat de diavol este cel în care nu există decât o obișnuință surdă și oameni închiși la inimă și nedeschiși către o îmbunătățire a felului în care merg lucrurile duhovnicești.  Sau preferă oamenii care fac ei tot. Doar ei. Ei cântă, ei se roagă, ei predică, ei organizează lucrurile. Să nu cumva să existe vreo săptămână în care să nu predice, cu toate că n-au ce spune. [Citiți mai departe]

Iubirea pentru Dumnezeu e ca un termometru ce trebuie să crească. Mai mult azi decât ieri. Temperaturii iubirii îi este imposibil să scadă. Și nici atât să înghețe! Așa ar fi normalitatea. Paradoxal, noi oamenii în loc să urcăm pe treptele iubirii, coborâm în beciurile ce vor s-o înghită. Și iubim puțin. Mai puțin…

Iubirea puțină e fariseică. Ea nu e absentă de tot, dar e insuficientă. E ca la Simon leprosul. Îi găzduise pe Hristos în casă, dar nu în inimă. Dar femeia păcătoasă? A jertfit și mirul, și părul, și lacrimile… Și numai zombi fără inimă nu plânge. [Citiți mai departe]