Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro
 
 

Mă mir că încă o parte din oameni își mai amintesc de Toma. În vestita ignoranță a celor din jur, totul se uită. Pentru unii care n-au înțeles nimic, Toma e o scuză ca să rămână necredincioși.

Dar până la urmă au uitat ei de Hristos, ce să mai vorbim de Toma. Lasă că e bine că nu uităm să ne îngrijim de facturi, de bani și de lucruri. Ce n-ar face omul pentru trup?

Fiecare din noi suntem un fel de Toma. Și de noi oamenii uită și pe noi ne arată cu degetul și tot pe noi ne învinovățesc de nereușitele lor. [Citiți mai departe]

Spre cer

O, suflete,în zborul către cer,
Nu te uita, să vezi, cum toate pier…
Şi lumea cu dorinţele ei mici,
Să-ţi pară o cetate de furnici.
Acolo jos, se mişcă şi aleargă,
Şi ploile vin, ca să le şteargă. [Citiți mai departe]

Acolo au aruncat mreaja. Pe stânga. Toată noaptea n-au prins nimic. Asta pescuiești cu o undiță fără Hristos. Un nimic pescuind nimic. Erau uzi, nedormiți, nervoși, depresivi.

E greu ca pescar să asculți sfaturi de la un tâmplar.

”Aruncați mreaja în partea dreaptă”. Pentru un pescar nu-i nicio diferență dacă e dreapta sau stânga. Dar creștinii nu pot fi decât de dreapta. Dacă nu mă credeți întrebați ANAF-ul. [Citiți mai departe]

A fost anatemizat de Biserica medievală. Simbol de măgar era echivalentul lui. A fost numit căpos, încăpăţânat, catâr. Prea necredincios. Sceptic. Raţionalist. Cât pe-aci să fie scos din cer… El, Toma, despre care s-a dus vestea că-i necredincios. Şi ei, Biserica, aceia care au desenat diavoli cu copite şi furci pe pereţii lăcaşelor de cult. Chip de satane în Casa Domnului! Aceia care au introdus închinarea la moaşte. Când venerarea e numai întru Dumnezeu! Biserica ce propovăduia un Hristos al iubirii şi ardea pe rug ucenicii care studiau Scriptura… [Citiți mai departe]

Un drum străbătut în urmă cu 2000 și ceva de ani, dar și un drum străbătut de noi astăzi. Un drum coborât cu dezamăgiri, întrebări, îndoieli și orice speranță stinsă. Un drum mai lung ca altădată…

Drumul de la Ierusalim înspre Emaus. Drumul în care cei doi prieteni ai lui Isus mergeau târându-și picioarele, cu capul plecat, cu inima zdrobită și plini de întristare, vorbindu-și între ei despre ceea ce se întâmplase.

Un drum în care, deși e greu să ne imaginăm ce-și ziceau, era un drum al întrebărilor la care nu găseau răspuns: “De ce s-a ridicat norodul împotriva Lui?”; “Ar fi putut să Se dea jos de pe cruce, de ce nu a făcut-o?”; “Oare de ce a trebuit să moară, fără ca Dumnezeu să intervină?”; “Noi aveam nădejde, acum ce ne vom face?” [Citiți mai departe]

Unii oameni Îl urmează pe Hristos doar la înviere. La purtarea crucii mai puțin. N-au nevoie de greutăți în plus și așa viața are ea ganterele ei. Așa că aleg să bea și să mănânce. Cum spune Biblia, să mâncăm și să bem că mâine nu se știe. Acesta e principiul multora.

Problema e cu mâine. Mâine s-ar putea să nu mai fii și învierea aceasta să fie ultima. Și ce faci la adevărata înviere? Unii își fac planuri cum să se adreseze lui Dumnezeu în ziua cea mare. Alții vor să Îl tragă la răspundere pentru neîmplinirile lor. Totuși socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din sala de judecată cerească. Atunci vor tăcea, chiar și cei care au ceva probleme cu hipotalamusul și nu îl pot controla, chiar și cei deștepți și specialiști la replici! Tăcerea va fi mormântală. [Citiți mai departe]

Hristos a înviat! Ce vorbă sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi,
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă,
De câte ori, creştine, o auzi?

Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr. [Citiți mai departe]