Adesea auzim sintagma „caută o biserică în care să te simți bine “de parcă Biserica lui Hristos e asemenea unui tren cu multe vagoane de dormit, nouă rămânându-ne doar sarcina de-a căuta cel mai dotat vagon în care să ne „simtem bine “, confortabili. De fapt ce este creștinismul? Sau dat atâtea definiții care mai de care mai sofisticate, academice, mai grele pentru urechile babelor. Creştinismul, dragă babă Ruja, după umila mea părere, e o morgă pentru cei vii. Odată intrat în el, începi să miroși a putrefacție. Există și opțiunea, tristă de altfel, de-a nu mirosi a putrefacție, ba din contră parfumul dulce al firii să ne gâdile nările, dar dacă aici nu vom mirosi a putrefacție, vom mirosi dincolo a ars. Ne vom prăjii o veșnicie pe grătarele Iadului. Aici, rugați-vă să ne crească unghiile ca la morți, și odată crescute trebuie împlântate în cruce, pentru că în lume bate-un vânt năprasnic. Creștinismul e arta de-a muri constant. [Citiți mai departe]

Pescar. Galileean. Erudit. Profund în gândire. Ales printre cei doisprezece. A renunțat la tot ca să asculte chemarea. A văzut cum Hristos a mers pe ape în beznă, a coborât pâine din cer, a vindecat lepra și a alungat o legiune de draci printr-o ridicătură de sprânceană. A simțit lacrimile Tâmplarului la Florii, sudoarea ca de sânge din Ghetsimani și sângele şiroaie prelins pe crucea Golgotei. L-a durut fiecare piron bătut în palmele Lui.  L-a văzut pe Mesia ridicând un mort din raclă, o fetiță plecată în lumea de dincolo, și unul înviat chiar din pântecele cimitirului. Știa Scriptura. O împlinea. [Citiți mai departe]

Steve Jobs spunea că munca va ocupa o mare parte din viaţa noastră şi singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Şi nu poţi avea realizări frumoase decât dacă iubeşti ceea ce faci. De zece ani ei au iubit. Până la suferinţă uneori, până la lacrimi. Dar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Oameni mulţi, iertaţi, mişcaţi de Duh, alţii binecuvântaţi cu senin pe chipurile lor, zeci şi zeci de oraşe pline de dulceaţă de cireşe, dar nu amară, niciodată amară. Au iubit şi continuă să iubească, au plantat şi Dumnezeu face să crească. Într-o zi în cer se va vedea faptul că pe unde au trecut au lăsat nu cireşe, ci creştini. Se vor deschide cărţi de aducere aminte şi vă spun că vom sta mult până vor fi isprăvite. [Citiți mai departe]

Tu Mă iubeşti, iubitul Meu, mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli pe calea Crucii oare?
- Da, Doamne , ştii că Te iubesc, dar nu-ndeajuns de tare! [Citiți mai departe]

Treceam printr-o perioadă dificilă din viață. Eu suferisem o operație, cancerul începuse să muște din tata, iar mama, cea care mă abandonase când eram mic, vânduse casa bunicii și nu-mi dăduse nici măcar un euro! Se spulberase visul meu, de a ne face casă la oraș. Se blocaseră posturile în universități, o secretară îmi rătăcise dosarul cu titlul de doctor. Urma un an întreg cu salariul nemărit! Dar capac peste toate, “frații” votaseră împotriva mea la alegerile de la Comunitate. Cică nu mai reprezentam confesiunea! Iar bisericile prahovene deveniseră sceptice față de mine… [Citiți mai departe]