Un nou cântec pentru libertate

Cu silnicia mă îmbrac, Cerescule Tată,

şi paşii mi se poticnesc pe calea dreaptă

ce duce către Tine,

în altă parte caut ÅŸi străbat

cărările ce le-ai zidit în mine…

Plăpând ÅŸi rătăcit mi-e gândul,

iar mintea-i fără minte

pe lângă patima ce mă cuprinde…

Când libertatea păcatelor mele

din pajiştea-nflorită

spre mlaÅŸtini îmi întoarce turma

ÅŸi până la ceruri gura mi-o înalţă

ÅŸi limba-mi încearcă ascunse Å£inuturi

căzute-n minciună în lene ÅŸi-n furturi.

Nu mă lăsa, Părinte, să fac zgârcită umbră,

ca şi copacul ce se cheamă pin,

ce-n ritmul morţii creşte ca şi mine

ÅŸi-n joc potrivnic, timpul nestatornic

îmi schimbă libertatea în suspin…

Când duhul libertăţii-i lanÅ£ de rob

ce-mi leagă ÅŸi-mi împovărează gândul,

simt cum Te lepezi şi mă părăseşti

ÅŸi cum iubirea urii-i lasă rândul…

                                 Cluj-Napoca, 8-9 februarie 1999

Dorel ViÅŸan