O cântare despre cei ce se roagă

Eu bat în Tine ca-ntr-o poartă

Åži simÅ£urile-mi bocănesc în lemn

Åži nopÅ£i de-a rându-aÅŸtept

Să-mi faci un semn

Åži zile-ntregi mă chinui în uimire

Când lemnul porÅ£ii Tale

Răsună ca o toacă ce cheamă-n mănăstire…

Şi dintr-o dată simţurile mele-naripate

Ca într-un templu nevăzut zburătăcesc

Åži în văzduh răsun-un cor dumnezeiesc

Prin buzele celor ce se-ntâlnesc

În marea Ta minune

La timp de rugăciune.

Åži atuncea mă înalÅ£

În libertatea păsării ce cântă dimineaÅ£a

Åži-n bucuria florilor din câmpuri,

Iar faÅ£a plânsă mi se luminează

De-al Tău mister ÅŸi de cerescuri tâlcuri.

Când lacrimile-mi curg în râs ÅŸi fericire

Nu-n deznădejdi şi jale,

Iar cântecul ce murmură din lemnul porÅ£ii

E ruga mea, rostită de chiar buzele Tale.