Abia începusem să simt

Că undeva-n rarul văzduh

Zăpada se va opri deodată,

Abia începusem să ÅŸtiu

Că nu mai poţi să te ascunzi

De ochii mei avizi să vadă,

Abia zăream cum se depune

O linie limpede pe creÅŸtet,

Tremurătoare-n păr şi moale

Pe genele-Å£i clipite-abia,

Abia-ndrăzneam să cred că ai tăi sunt

Umerii desenaÅ£i în aer

Cu fără de sfârÅŸit zăpadă

Şi-a tale-aripile trădate

De nemaicontenita nea.

Aş fi putut să te ating,

Dar mi-era teamă să nu scutur

De pe făptura-ţi nevăzută

Conturul nesperat de clar,

AÅŸ fi putut să te învăţ

Pe dinafară pentru clipa

Când, înteÅ£indu-se ninsoarea,

Vei dispărea cu spaimă iar...

Ana Blandiana