Afară pe coline sufletul

ÎÅŸi regăseÅŸte respiraÅ£ia,

Verdele ierbii îi face bine,

Rostogolit prin otava

Jumătate iarbă, jumătate mireasmă.

Respiră adânc, inspiră, expiră

Primăvara care trece prin el

Curăţindu-l de spaime.

Culcată-n pajiştea-naltă

Văd norii pe cer lunecând

Ca mirosul de fân peste dealuri,

Iar ochii şi nările mele

Descoperă taina:

Rotire dulce ÅŸi neobosită în haos,

Înfăşurând pe fusul văzduhului

Miresme ÅŸi nori.

În timp ce sufletul

Se obiÅŸnuieÅŸte cu pământul

Åži respiră adânc.

Ana Blandiana