Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea
din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel
de martori ai adolescenţei ruginind.
"Cireşar" Nichita Stănescu
Arhivă Aprozar »
Arături transcendentale




Arături transcendentale

Sub o zare a tainei sunt.

Eu pe dealurile tale

Doar în trecere-s, pământ.

 

Mari sunt codrii pe nelume.

Aripi fâlfâie pe sus.

Anii tăi o să-i afume

Aştrii-n goană spre apus.

 

Nu sărutul tău mă-mbie,

Nu suntem legaţi nicicum.

Rânduitu-mi-s-a mie

Spre răsare-soare drum.

 

Dat mi-a fost din veac se pare

Bezna-n zbor să o despic.

Åži la ceasul de plecare

N-am să las nicicui nimic.

 

Cel mult din stelare crânguri,

Unde dorm mocnit furtuni,

Voi aprinde peste-adâncuri

Ochii mei ca două luni.

 

 

Serghei Esenin

« înapoi