Căldurile verii s-au dus, e târziu,

Tu eşti mai departe de lumea aceea pură

În care te-am văzut fără să fii,

Eu simt mai mult nevoia de căldură.

Dar totul începe să nu mai fie aÅŸa cum era,

Pământul pare trist ÅŸi-nsingurat,

În prăpastie cad frunze ÅŸi oameni

La care nici nu te-ai fi aÅŸteptat.

Pe muntele închis cu sârmă e pustiu,

Toamna e galbenă ca un obraz de ceară,

Sufletul meu ar vrea să fie îngropat

Şi să răsară iar la primăvară.

Ileana Mălăncioiu