TârnaÅ£ul, ograda cu ulmul cel roÅŸu le ÅŸtiu,

Şi luna pe streaşină ghem auriu.

Åži văd pe fereastră o faţă bătută de vânt:

E-un moÅŸ, pe sub cerul noros colindând.

Pârlita lui dreaptă împrăştie stele

Printre arbori tăcuţi, peste gliile grele.

În Å£arini azvârle grăunÅ£e de gând,

CereÅŸte sunând, în adâncuri căzând.

Å¢in minte, Å£in minte când timpul da semn,

Cu ciocul bătând în butucii de lemn.

Prin holde umblam şi credeam că aud

Un vuiet de ape prin verdele crud.

Åži stând sub vreun brad, pe sub gardul de nori,

Vâlcele de aur visam uneori.

Åži vestea-mi venea din hotar la urechi,

De-o naÅŸtere-n holda cuvintelor vechi.

Serghei Esenin