Băteai domol şi norii silnici cercau zadarnic să Te-ascundă

Când Å¢i-am deschis, în noaptea aceea, cămara-mi sufletului scundă.

De cum intraÅŸi, târând lumina de lunga-Å¢i haină aninată,

Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată.

Åži-n duhnitorul întuneric pândind prin colÅ£uri înfoiat,

Eu însumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe brânci ÅŸi-ncovoiat.

Dar ridicaÅŸi din tindă mâna uÅŸor spre-a binecuvânta,

Åži iată se bolti tavanul-nălÅ£ându-se deasupra Ta.

Te-am cunoscut, deÅŸi veniseÅŸi un tainic oaspe nechemat,

Åži-am priceput că Å¢i-este sete ÅŸi încă, Doamne, n-ai cinat.

„M-am abătut să fac la tine, de-ngădui, cina cea de taină.

Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină,

Adună rudele şi soţii cu slugile la sărbătoare,

Åži toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeÅŸte pe picioare“.

- „Stăpâne, Å¢i-am răspuns, ÅŸi glasul în gât mi se făcuse ghem,

În tot pământul n-am pe nimeni să vie-atuncea când îl chem.

Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii,

Căci n-am nici azimă, nici sare pe masa goală a vieţii.

PriveÅŸte, ca-n pustietate-i: Doar eu în faÅ£a Ta mă scol

Åži nu-i o dramură de pâine să-Å£i pun nainte pe pristol”…

...Atunci spre inima-mi crescută purtându-Å¢i slobod braÅ£ul drept,

Ca dintr-o lacră ne-ncuiată mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o lesne ca pe-o roadă ce coaptă spânzura de ram,

Şi n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram.

Apoi, frângând-o bucăţele, cum nu aveam la cină soÅ£i,

M-ai dus tăcut la o răscruce ÅŸi-am împărÅ£it-o-n zori la toÅ£i.

Vasile Voiculescu