Crăciunul şi starea de mulţumire

Crăciunul este o sărbătoare a cărei semnificaţie poate fi percepută diferit. În plan spiritual, reprezintă celebrarea naşterii lui Isus Hristos. El este descris în Biblie ca fiind Cuvântul (Ioan 1:1,14); Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29); singurul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:16-17); Pâinea vieţii (Ioan 6:32-35); Păstorul cel bun  (Ioan 10:11-16); Calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6); Viţa (Ioan 15:1-8).

Desigur, Crăciunul poate fi văzut şi ca o sărbătoare civică în care birourile şi magazinele sunt închise şi majoritatea oamenilor au o zi liberă. Şcolile sunt şi ele închise, elevii şi profesorii bucurându-se de o binemeritată vacanţă. La locurile de muncă se organizează petreceri sau alte evenimente pentru a sărbători încheierea unui alt an calendaristic.

În domeniul afacerilor – şi în special în vânzările cu amănuntul – Crăciunul reprezintă cea mai bună perioadă a anului în care într-o lună sau două, unele firme fac 50% din vânzările anuale. Este perioada în care, din perspectiva marketingului, producătorii doresc să estompeze cât mai mult diferenţa dintre “nevoi” şi “dorinţe”. În realitate, avem nevoie cu adevărat de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, dar în numele creşterii economice ni se spune că avem „nevoie” şi de alte lucruri cum sunt jocurile video, televizoarele cu plasmă sau LCD, maşini noi, cărţi şi CD-uri, mai multe haine (chiar dacă avem destule), parfumuri, echipamente sportive, mobilă, precum şi cele mai noi modele de telefoane mobile, dispozitive şi accesorii ingenioase.

Majoritatea mesajelor publicitare încearcă să ne convingă că ceea ce avem acum nu este destul. Avem „nevoie” de mai mult  – din orice şi din toate. Unii cred că starea de mulţumire pentru ce avem şi sezonul Crăciunului nu ar trebui să coexiste. Cei care se ocupă de marketing ar dori ca perioada Crăciunului să devină – ca să folosesc titlul unei nuvele de John Steinbeck – „Iarna nemulţumirii noastre”. Să fie un timp în care să ne focalizăm pe a primi şi a dărui.

Este interesant că şi Biblia vorbeşte despre acest subiect, recomandu-ne să urmărim în mod activ starea de mulţumire pentru ce avem, într-o lume în care pare natural şi chiar preferabil să ne simţim nemulţumiţi. Iată ce ni se spune în capitolul al şaselea din 1 Timotei.    

Virtuţile mulţumirii. Gândiţi-vă că niciodată nu vedem la serviciile funerare camioane cu remorci pline de lucruri. Indiferent care sunt posesiunile tangibile pe care le-am acumulat în această viaţă, ele vor rămâne în urma noastră când vom muri. De aceea, nu trebuie să ne preocupe atât de mult acumularea bunurilor lumii, ci răsplata care o vom primi pentru binele pe care l-am făcut în această lume. Lucrurile materiale care ni le-am dorit cu disperare în timpul vieţii, nu vor avea nici o valoare când vom fi pe patul de moarte. Tot ceea ce va conta atunci vor fi relaţiile pe care le-am avut, moştenirea spirituală ce o vom lăsa în urmă prin felul în care ne-am trăit viaţa şi în final, ceea ce anticipăm că se va întâmpla după moarte. “Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” (1 Timotei 6:6-8).

Pericolele nemulţumirii. “Cât este destul?” l-a întrebat cineva pe un om de afaceri foarte bogat. “Încă puţin” a fost răspunsul său sincer. Totuşi, a trăi după această filozofie poate însemna auto-distrugere. În căutarea pentru „mai mult” se întâmplă adesea să nu apreciem ceea ce avem şi ce am dobândit deja. Banii şi posesiunile materiale în sine nu sunt nici bune, nici rele, însă fixaţia nesănătoasă de a le obţine cu orice preţ poate avea efecte catastrofale. “Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri” - 1 Timotei 6:9-10. (Extras din Mana de luni)

Robert J. Tamasy