Cum să-ţi administrezi banii?
Lecţia 1
În fiecare lună, în timp ce echipa noastră de la Sound Mind Investing pregăteşte materialele pentru numărul următor al publicaţiei pe care o edităm, o singură întrebare ne domină minţile şi gândirea: este ceva ce cititorii noştri ar trebui să ştie? Ar fi bine să analizăm, spre exemplu, ce spun experţii despre economie, rata dobânzilor şi pieţele de capital? De obicei, aceste lucruri nu le cunoaştem pentru că ei fac doar nişte presupuneri şi în al doilea rând, pot fi întotdeauna găsiţi experţi care să impresioneze, atât pro cât şi contra fiecărui argument.
Ar trebui oare să revedem evoluţia acţiunilor, a bonurilor de tezaur şi a pieţelor străine din ultima lună sau din ultimul trimestru? De obicei nu facem acest lucru, pentru că pe termen scurt comportamentul pieţei este imprevizibil şi nu ne poate ajuta prea mult în luarea deciziilor financiare.
Dar despre fondurile mutuale ar fi bine să vorbim? Atât timp cât performanţa fondurilor din ultimele patru până la douăsprezece săptămâni nu are nici o valoare predictibilă reală – nici o corelare cu acele fonduri care vor avea cele mai bune performanţe în viitor – de ce ar fi nevoie să vorbim despre ele?
Cunoaşterea acestor lucruri ne ajută foarte puţin în mod practic. Ele sunt la fel ca şi nisipul de pe plajă, care se lasă modelat de valurile mării, dar nu oferă o fundaţie solidă pe care să se construiască o structură stabilă.
Noi vedem Sound Mind Investing ca pe o unealtă specializată în a ajuta la "desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare (sau matur)...." (Efeseni 4:12-13). Aceasta înseamnă învăţarea şi aplicarea acelor principii financiare care Îl onorează pe Dumnezeu şi duc la împlinirea scopurilor pe care El le are pentru noi. De aceea, lucrurile care merită cu adevărat cunoscute se află în Cuvântul Său şi includ înţelegerea următoarelor principii.
Noi ar trebui să căutăm mai întâi înţelepciunea lui Dumnezeu care ne poate călăuzi în luarea deciziilor, nu înţelepciunea convenţională sau a lumii. Principiile date de Dumnezeu sunt practice şi relevante la nivel personal. "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2 Timotei 3:16).
Fiecare dintre noi trebuie să accepte ca pe o responsabilitate personală luarea unor decizii financiare ancorate în principiile biblice. Nu le putem cere altora să ia deciziile dificile în locul nostru. "Încolo, ce se cere de la administratori, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui" (1 Corinteni 4:2).
Datoriile ne pot înrobi, de aceea ar trebui să le evităm pe cât posibil. "Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut" (Proverbe 22:7).
Păstrarea unui echilibru între cheltuielile curente şi economisirea pe termen lung este un semn de înţelepciune. "Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte" (Proverbe 21:20).
Investeşte după ce ţi-ai stabilit cu mare atenţie o strategie, nu investi bazându-te pe decizii de moment. "Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă" (Proverbe 21:5).
Bazează-te pe diversificare – nu doar pe ciclurile pieţei – ca un mijloc de control al riscului şi de a-ţi proteja capitalul. "Împarte-ţi pâinea în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ" (Eclesiastul 11:2).
Păzeşte-te de lăcomie şi nu-ţi cheltui toată energia şi eforturile încercând să obţii profiturile cele mai mari. "Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta" (Proverbe 23:4).
Aceste principii, dacă sunt urmate cu consecvenţă, ne dau posibilitatea să lăsăm rezultatele în seama lui Dumnezeu, ştiind că "negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig" (1 Timotei 6:6).
Mark Biller şi Mark Dodge
Uneori, mai mult, poate, înseamnă mai puţin, în special când vine vorba de bani. Chiar şi în ţările cu o economie prosperă, unde oamenii nu au câştigat niciodată atât de mult ca acum şi unde rata şomajului este mică, datoriile personale au urcat asemenea unei rachete spre cer. Am lucrat la o bancă mai mult de 12 ani, unde am văzut oameni cu una până la 18 carduri de credit cheltuite la limita maximă. Am văzut de asemenea cum un management financiar prost distruge indivizii, le distruge căsnicia şi familiile.
Astăzi, după încă 12 ani într-o altă profesie, văd aceeaşi tragedie. Am citit tot felul de cărţi despre management şi am mers la multe seminarii, dar am descoperit că cea mai bună carte despre managementul banilor este Biblia. În continuare vom vorbim despre o mare problemă din vieţile noastre: cum ne administrăm banii.
Cinci pietre de temelie ale independenţei financiare
1. Ţine o bună evidenţă. Acesta este un principiu al contabilităţii. ''Nu-mi explic pe ce se duc banii. Nu am timp pentru a ţine evidenţe''. Când aud astfel de afirmaţii, îmi vine să spun: ''Dar timp să te îngrijorezi ai?''. Ai nevoie să cunoşti ceea ce datorezi, ceea ce ai, cât câştigi şi unde se duce acest câştig. ''Cunoaşte situaţia cu orice preţ!'' (Proverbe 23:23).
2. Planifică ceea ce cheltui. Acesta este un principiu al calculării bugetului. Independenţa financiară nu este determinată de modul în care cheltuieşti ceea ce câştigi. Să luăm în considerare o afirmaţie adevărată: avem datorii deoarece cheltuim mai mult decât câştigăm! Există o epidemie numită ''cumpărare impulsivă''. Cum se scrie pe litere despovărare de datorii? BUGET. Un buget este o simplă planificare a cheltuielilor. Tu să determini unde doreşti să-ţi meargă banii în loc să te miri unde au mers! ''Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă'' (Proverbe 21:5).
3. Fă economii pentru viitor. “Omul înţelept face economii pentru viitor…'' (Proverbe 21:20, Living Bible). În America, unde locuiesc eu, în medie o persoană economiseşte mai puţin de 5% din cât câştigă. De ce? Pentru că noi trăim într-o ''societate care trăieşte doar pentru ziua de astăzi'', ceea ce înseamnă de fapt ''Doresc acest lucru şi îl doresc acum!''. Fă-ţi obiceiul de a economisi în fiecare lună o parte din ceea ce câştigi.
4. Bucură-te de ceea ce ai deja. Învaţă să fii mulţumit cu ceea ce ai. Acest lucru este dificil, pentru că ne comparăm cu alţii, considerăm că merităm o situaţie mai bună, şi dacă nu avem ultimele dispozitive şi acccesorii apărute, haine făcute de designeri sau maşini scumpe, nu ne simţim demni de respect. Confundăm valoarea noastră personală cu valoarea noastră netă. ''Fii mulţumit cu ceea ce ai…'' (Proverbe 13:11). Admit că acest lucru este dificil, dar Biblia ne spune că trebuie să învăţăm binecuvântarea mulţumirii.
5. Dă înapoi lui Dumnezeu. Aceasta înseanmă să crezi că totul, inclusiv banii tăi, în ultimă instanţă, aparţin lui Dumnezeu şi El ne cere să-I dăm înapoi cu bucurie, bine dispuşi, cu generozitate şi din toată inima. El ne-a dăruit abilităţile necesare pentru a câştiga aceşti bani şi cel mai bun mod de a-i administra este să facem cum spune El: ''Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug…'' (Proverbe 3:9-10).
Whit Chriswell
Unul dintre cele mai întâlnite răspunsuri, când oamenii erau întrebaţi ce a adus bun fosta administraţie a preşedintelui american Bill Clinton, era: ''Uite cât de bună este economia noastră''. Acest lucru poate că a fost adevărat, dar în realitate, majoritatea bărbaţilor şi femeilor care au trăit în America în timpul ''exploziei economice'', nu au experimentat adevărata independenţă financiară.
Statistici ale Social Security Administration au arătat că 85% dintre oamenii care ajung la 65 de ani nu au nici măcar 250 de dolari puşi deoparte pentru pensie. Un procent mai mic dintre bărbaţii în vârstă de 68 de ani au venituri de 100 de dolari, după 50 de ani de muncă! În 1973, venitul mediu net al unei familii din SUA, era de 17526 dolari. În 1999, aceeaşi familie avea nevoie de un venit de trei ori mai mare pentru a-şi păstra aceeaşi putere de cumpărare!
Guvernul, fie că trăieşti în SUA sau într-o altă ţară, nu trebuie acuzat. Acuzarea cade asupra ta şi a mea. Este o problemă de genul ''mie, eu, eu însumi'' - nu contează cum arată economia; 93% dintre oameni spun că falimentele lor financiare se datorează lipsei unui plan. Cea mai bună modalitate de a vedea cum va fi viitorul tău, este de a privi la ceea ce eşti chiar acum. De exemplu, cum stai din punct de vedere financiar? Trecutul nu mai există, de aceea nu mai poate fi schimbat. Dar viitorul poate fi schimbat pentru că nu a avut loc încă.
Săptămâna trecută am arătat 5 paşi care te pot ajuta să-ţi administrezi mai bine banii. În această săptămână, haideţi să privim la un motiv major care determină oamenii să devină sclavi ai banilor: dorinţa de a avea tot mai mult! De ce dorim întotdeauna să avem tot mai mult? ''Omul înţelept face ecnomii pentru viitor, dar omul fără minte cheltuie tot ce câştigă'' (Proverbe 21:20, versiunea Living Bible). O altă traducere spune ''oamenii proşti îşi cheltuie toţi banii îndată ce-i câştigă''.
Trei concepţii greşite:
Dacă ai mai multe lucruri vei fi mai fericit. Reclamele ne spun că obiectivul nostru personal ar trebui să fie ''Viaţa, libertatea şi cumpărarea fericirii''! Problema este că dorinţele noastre întotdeauna depăşesc câştigurile noastre! ''Cel care iubeşte banii nu va avea niciodată destul. Cei nechibzuiţi cred că bogăţia aduce fercirea! Cu cât ai mai mult, cu atât cheltui mai mult'' (Eclesiastul 5:10-11, Living Bible).
Dacă ai mai multe lucruri eşti o persoană mai importantă. Suntem învăţaţi să credem că bunurile noastre de valoare determină valoarea noastră. Dacă avem puţin, înseamnă că merităm puţin. De aceea trebuie să cumpărăm şi iar să cumpărăm - o maşină nouă, strălucitoare, haine cu etichete speciale, lucruri la fel sau care să le depăşească pe ale altora. Dar când facem aceasta, descoperim că sunt alţii care au şi mai multe! Nu confunda valoarea ta “netă” cu valoarea ta personală!
Dacă ai mai multe lucruri eşti mai în siguranţă. Cel bogat vede în averea sa un zid de apărare înalt şi de netrecut, care îi oferă siguranţă. Ce visător! În câte feluri poate cineva să piardă totul peste noapte? În nenumărate feluri. Singurul mod în care poţi dobândi adevărata protecţie este să te bazezi pe ceva ce nu îţi poate fi luat de nimeni.
Cele trei afirmaţii de mai sus sunt mai mult decât nişte concepţii greşite. Sunt minciuni! Săptămâna viitoare vom vedea care este adevărul.
Lecţia 4
Săptămâna trecută am vorbit despre trei concepţii greşite din cauza cărora oamenii doresc să aibă tot mai multe lucruri. Haideţi să vedem acum trei căi prin pe care ''să ne bucurăm mai mult în viaţă - chiar dacă avem mai puţine lucruri''.
Îmi găsesc fericirea ajutându-i pe alţii. Eu nu găsesc fericirea în lucruri, în averi, în posesiuni sau în plăceri, dar găsesc o fericire permanentă în ajutarea celorlalţi. Isus a spus în Faptele Apostolilor 20:35, ''Este mai ferice să dai decât să primeşti''. Singurii oameni care nu cred această afirmaţie sunt cei care nu au încercat niciodată să dea! Un milionar s-a întors în cartierul Harlem din New York şi s-a oferit să plătească taxele la colegiu pentru oricine ar absolvi vechiul liceu pe care l-a absolvit şi el. Mai târziu, el a ''primit'' mai multă fericire de pe urma banilor pe care i-a dat decât de pe urma tuturor banilor pe care i-a cheltuit pentru el însuşi. Cheia satisfacţiei în viaţă nu are de-a face cu ceea ce am, ci cu ceea ce sunt. Satisfacţie înseamnă să fi ceea ce Dumnezeu te-a creat să fi - şi o parte din aceasta înseamnă să îi slujeşti pe ceilalţi. Consideră interesele celorlalţi mai presus decât interesele tale – şi vei fi mai răsplătit.
Îmi dau seama de propria mea valoare cunoscându-L pe Dumnezeu. Dumnezeu spune, ''pentrucă ai preţ în ochii Mei, pentrucă eşti preţuit şi te iubesc'' (Isaia 43:4). Aşa gândeşte Dumnezeu despre tine: eşti preţios! Când îţi dai seama cu adevărat cât de mult te iubeşte Dumnezeu şi cât de mult contezi tu pentru El, dintr-o dată te vei putea relaxa. Poţi fi tu însuţi. Nu trebuie să îţi demonstrezi acest lucru. Auto-preţuirea se bazează pe ceea ce Dumnezeu spune despre tine, nu pe ceea ce spun ceilalţi. Aceasta îţi dă cu adevărat libertate, un sentiment de pace, de confort intern şi siguranţă. Cât eşti tu de important? ''Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi'' (Romani 5:8). Nu pare acest lucru incredibil?
Îmi găsesc siguranţa în credinţa în Dumnezeu. Una este să crezi în Dumnezeu şi alta să te încrezi în El. Dumnezeu a făcut câteva promisiuni incredibile. ''Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: 'Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi'' (Evrei 13:5). Nu banii sunt rădăcina tuturor relelor - ci doar iubirea de bani. Dumnezeu ne spune să-L iubim pe El şi să iubim oamenii; când iubim lucrurile, ne vom folosi de oameni. Noi trebuie să-i iubim pe oameni şi să ne folosim de lucruri! Dumnezeu ne-a promis că va fi întotdeauna cu noi. Ce ţi-ar oferi o mai mare siguranţă - să ştii că ai 200 000 de dolari în cont sau să ştii că Dumnezeu ţi-a promis că îţi va împlini toate nevoile? Care dintre cele două îţi poate fi luată? Care dintre cele două situaţii poate dura 50 până la 100 de ani, sau poate chiar pentru totdeauna? Pentru a fi în siguranţă, bazează-te pe ceva ce nu îţi poate fi niciodată luat. Odată am pierdut toate bunurile materiale pe care le aveam, datorită unor alegeri greşite. Am fost în închisoare, separat complet de familia şi de prietenii mei, cu datorii de peste 500 000 de dolari, fără să mai am alte bunuri sau venituri! Dar Dumnezeu mi-a spus: ''Am un plan şi un scop pentru tine, Whit.'' El a spus că ''toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu'' (Romani 8:28) şi că ne va împlini toate nevoile. Şi Dumnezeu nu minte!
Pentru a nu dori să ai întotdeauna mai mult - ajută-i pe alţii, cunoaşte-L pe Dumnezeu şi încrede-te în El cu adevărat!
Lecţia 5 De obicei, în jurământul din timpul cununiei se spune: ''Eu (bărbat) te iau pe tine (femeie), şi eu (femeie) te iau pe tine (bărbat) să-mi fi soţ (soţie)'', ultima promisiune fiind ''Până când moartea ne va despărţi''. Întrucât problemele financiare sunt principala cauză a celor mai multe divorţuri, cineva a sugerat că jurământul ar trebui să fie schimbat şi să se spună ''Până când datoriile ne vor despărţi!''. Am lucrat în sistemul bancar american peste 11 ani şi am văzut de toate: rate ale dobânzilor la împrumuturi între 5% şi 12%; dobânzi primite pentru economii şi investiţii între 2.5% şi 18%. Am văzut oameni care au câştigat o mulţime de bani pe care i-au investit cu înţelepciune şi oameni care au făcut mulţi bani şi i-au investit sau risipit prosteşte. Am văzut oameni luptându-se să supravieţuiască de la un salariu la altul, cât şi oameni care nu aveau cărţi de credit - sau care aveau 15 cărţi de credit! Am citit o mulţime de cărţi, am urmat şcoli de pregătire în domeniul bancar şi am participat la seminarii, dar cele mai bune informaţii referitoare la finanţe le-am găsit în Manualul lui Dumnezeu – Biblia. Crezi tu în Dumnezeu? Te încrezi în Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu minte? Personal, eu cred şi mă încred în Dumnezeu - şi nu cred că El minte. În Biblie, Dumnezeu vorbeşte mai mult despre bani decât despre orice alt subiect. De ce? Banii sunt importanţi pentru Dumnezeu pentru că noi suntem importanţi pentru Dumnezeu. El ştie că acolo unde este inima noastră, acolo este şi comoara noastră. El ştie că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Oricine iubeşte banii, niciodată nu are destui. Oricine iubeşte bogăţia nu este niciodată mulţumit cu veniturile sale. Şi nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi banilor. Personajul principal din filmul Forrest Gump zicea: ''Poţi spune multe lucruri despre o persoană uitându-te la pantofii săi.'' Eu aş spune că poţi spune multe despre o persoană uitându-te la carnetul său de cecuri. Haideţi să privim dintr-o perspectivă divină problema banilor. Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor! “Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el'' (Psalmul 24:1). Noi suntem administratorii şi managerii Săi. Avem deci, o responsabilitate. Eu administrez resursele lui Dumnezeu, contul Său din bancă, maşina Sa, casa Sa şi hainele Sale. Administrarea înseamnă folosirea resurselor puse la dispoziţie de Dumnezeu pentru îndeplinirea scopurilor dorite de El. Noi spunem ''Eu am câştigat banii şi îi pot folosi cum vreau eu. Sunt banii mei''. Dar stai puţin: dacă nu ar fi îngăduit Dumnezeu, tu nu ai fi putut respira, nu te-ai fi putut ridica din pat să mergi la lucru şi nu ai fi putut avea darurile şi talentele cu care eşti înzestrat. Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor; eu sunt doar managerul! Dumnezeu ne-a înscris într-o şcoală de formare a caracterului. Timpul nostru pe pământ este scurt. Dumnezeu foloseşte banii pentru a forma caractere. Ei sunt o unealtă. Banii noştri ne formează mintea, trupul, atitudinea, ambiţia, compasiunea şi generozitatea. Continuă să-I pui lui Dumnezeu întrebarea: ''Ce doreşti să schimbi în viaţa mea pentru a-mi perfecţiona caracterul?”. Dumnezeu foloseşte banii pentru a ne testa motivele, abilităţile de management şi integritatea. Există tentaţii. Împreună cu bogăţia vine lăcomia, răsfăţarea, insensibilitatea, mândria şi egoismul. În SUA, cei care fac mai mult de 100 000 de dolari pe an dau în medie, un procent mai mic din veniturile lor pentru acţiuni caritabile, decât cei care câştigă 30 000 de dolari sau mai puţin! Un predicator a dat unui şofer de autobus nişte bani. Şoferul i-a dat rest mai mult. ''Mi-ai dat prea mult rest'' a spus predicatorul. ''Da, ştiu. Merg la biserica ta şi am vrut să văd dacă şi pui în practică ceea ce ai predicat!''. Banii sunt o unealtă extraordinară, un test şi o mărturie. Arată ceea ce iubim cu adevărat. Isus a spus: ''Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră'' (Matei 6:21). Dar noi nu dorim să mergem la şcoala de formare a caracterului, sau dorim? Dorim să sărim peste clase, să mergem în alte locuri şi să raţionalizăm – însă, în acest proces, ne putem distruge pe noi înşine şi familiile noastre. Ţineţi minte: Nu există scheme de îmbogăţire rapidă; căile lui Dumnezeu pot fi mai lente, dar sunt cele mai bune! Whit Chriswell
Lecţia 6 Înţeleptul Solomon a spus: ''Bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri'' (Proverbe 23:5). Sugestii Dacă nu ţi-ai făcut un buget, fă-l astăzi, înainte de apusul soarelui! Fiecare are nevoie de o pătură, dar nu fiecare îşi poate permite o haină din blană. (Şi nimeni nu are nevoie de haină din blană!) Nu rătăci prin magazine atunci când te simţi deprimat. Deciziile nechibzuite de a cheltui te vor face să te enervezi mai târziu. Mai bine mergi direct acasă şi mai întâi verifică-ţi ''la rece'' bugetul pentru cheltuieli. Uită de vecinii tăi care par a avea mai mult decât ai tu. Nu intra în competiţie cu ei. Prea multe cărţi de credit îţi vor „mânca” toţi banii la fel ca şi termitele şi te vor aduce în sărăcie. Distruge-le dacă ele îţi crează probleme sau tentaţii cărora nu le poţi rezista. Secretul unei stări financiare sănătoase constă în a trăi în limitele resurselor pe care le ai, aceasta necesitând însă disciplină şi hotărâre. Cum să „tai” cheltuielile Fii sigur că primeşti cea mai bună valoare, nu doar cel mai scăzut preţ. Fixează termostatul cu un grad sau două mai ridicat vara, şi coboară-l puţin în timpul iernii. Cumpără asigurările care au cele mai bune dobânzi. Întreabă doctorul sau farmacistul despre medicamentele comune, care deseori costă mai puţin decât mărcile renumite de medicamente care au fost prescrise. Un plan practic numit „Regula 10-10-80” Plăteşte-L pe Dumnezeu - primele 10% dă-le lui Dumnezeu. "Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău'' (Proverbe 3:9,10). El spune: ''Puneţi-mă astfel la încercare şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare'' (Maleahi 3:10). Nu înţeleg aceasta, dar la fel nu înţeleg ce se întâmplă când apăs telecomanda şi uşa garajului se deschide! Poate că funcţionează pentru că Dumnezeu a declarat că va funcţiona! Plăteşte-te pe tine - da, ai lucrat din greu. “Căci vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10:7). Plăteşte-ţi 10%. Îi poţi strânge, investi sau cheltui. Sunt banii tăi de la Dumnezeu. Plăteşte facturile - cu cei 80% rămaşi. Ajustează-ţi stilul de viaţă astfel încât să trăieşti doar cu 80% din venitul tău. Urmând acest plan simplu, vei descoperi că poţi sta departe de problemele financiare şi încet-încet îţi vei face un surplus pe care nu ţi l-ai fi putut imagina vreodată. Dacă nu ai un plan pentru a-ţi cheltui banii, ei vor merge acolo unde ei vor dori! Pe bancnota americană de un dolar, este desenat un vultur. Vulturul zboară, întotdeauna. Tot la fel, banii nu ''vorbesc'', ci zboară! Poţi obţine independenţa financiară. Cere ajutor dacă este nevoie, fi răspunzător şi fă-o cum vrea Dumnezeu! Whit Chriswell
Lecţia 7 Cum să faci faţă unei crize personale financiare Făcând referire la evaluarea „sănătăţii” creditelor oferite clienţilor, o importantă publicaţie de afaceri americană a afirmat recent următoarele: "…Clienţii au ajuns la cel mai înalt grad de îndatorare din istorie, atât în termeni absoluţi, cât şi raportat la veniturile lor. Credem că cei mai mulţi (dintre clienţi) îşi vor putea achita împrumuturile. Cu toate acestea, o minoritate reprezentată de familiile ale căror datorii sunt mari, se va afla în dificultate, în special datorită problemelor care pot apărea în economie şi a creşterii ratei dobânzilor.” Nu cred că vrei să faci parte din acea minoritate vulnerabilă, când ratele dobânzilor vor creşte. Dacă economia se va „clătina”, eşti gata să faci faţă unei astfel de situaţii? Modul în care o recesiune economică te poate afecta depinde într-o mare măsură de zona în care locuieşti, de industria în care lucrezi şi mai presus de toate, de cât eşti de pregătit din punct de vedere financiar. Chiar şi oamenii cu salarii mari pot deveni vulnerabili. Aşa cum spune Biblia, “Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.” (Proverbe 22:7). Dacă vezi că se conturează posibile probleme în viitorul apropiat, nu intra în panică. Există paşi pe care îi poţi face pentru a-ţi reduce vulnerabilitatea, dacă începi imediat. Iată 10 sugestii: În mod categoric, nu mări nivelul tău de îndatorare prezent. Fără alte carduri de credit, indiferent de motive. Nu mai cumpăra lucruri de care nu ai neapărată nevoie. Renunţă la stilul de viaţă orientat spre cheltuieli. Nu mai purta cardul cu tine. Fă o prioritate din plata ratei pentru ipotecă asupra casei şi din plata primelor pentru asigurări. Aleargă spre creditorii tăi, nu fugi de ei. Contactează-i pe fiecare în parte, explică-le situaţia bugetului tău şi arată-le câţi bani ai disponibili. Fii realist. Arată-le lista celorlalţi creditori şi felul în care împarţi banii pentru a plăti fiecăruia. Dacă le-ai promis ceva, fă tot posibilul să onorezi acea promisiune, indiferent cât te-ar costa. Gândeşte-te de două ori înainte de a-ţi scoate casa la vânzare. Costul comisioanelor pentru agenţiile imobiliare şi mutarea într-o altă casă te pot costa mai mult decât plăteşti acum. În loc să-ţi vinzi casa, contactează-l pe creditorul tău. În general, creditorii doresc să lucreze cu oameni care au o atitudine responsabilă. Întreabă-l dacă pentru o perioadă, nu poţi face doar plăţi parţiale sau dacă nu poţi prelungi perioada împrumutului, astfel încât rata lunară să devină mai mică. Protejează-ţi cariera. Măreşte-ţi performanţele şi formează-ţi noi abilităţi. Reducerile de personal îi afectează de obicei pe muncitorii „de rând”. Probabil că nu este acum cel mai bun moment pentru a-ţi schimba locul de muncă; nu vei dori să te afli printre ultimii angajaţi ai unei firme, atunci când situaţia economică se înrăutăţeşte. Adună numerar prin vânzarea unor obiecte din casă. Fiecare casă este plină de lucruri care nu au mai fost folosite de mult şi care sunt în stare bună. Plasează anunţuri în ziarele specializate în vânzări şi cumpărări sau online. Bicicletele, electronicele sau computerele se pot vinde repede dacă preţul cerut este rezonabil. Dacă ai făcut investiţii, vinde-le mai întâi pe cele care ţi-au adus pierderi. Poţi adesea folosi pierderile pentru a-ţi reduce taxele pe venituri şi obligaţiile fiscale. Fă un împrumut folosind poliţa de asigurare de viaţă. Există poliţe de asigurări cu acumulare de capital care îţi permit să împrumuţi o anumită sumă din fondul acumulat. Dacă nu o plăteşti înapoi (sau intervine decesul înainte ca împrumutul să fie înapoiat), suma plătită de firma de asigurări va fi redusă cu valoarea sumei împrumutate. Împrumută-te din fondul pentru facultate. Aceasta este o decizie care se ia în familie. Dacă anii de facultate sunt încă departe şi un astfel de fond pentru copii, îl poţi completa din nou după ce criza a trecut. Pentru a păstra numerar, opreşte o perioadă plata fondului de pensionare. Sunt firme care îţi permit să te împrumuţi după ce ai investit într-un fond de pensionare, dar eu nu ţi-aş recomanda acest lucru. Această opţiune trebuie folosită doar când nu mai există nici o altă variantă de împrumut. După ce o factură a fost achitată, să nu reduci bugetul pentru pensionare. Ia banii pe care îi foloseai pentru plata acelei facturi şi achită cu ei rate care au cele mai mari dobânzi. Evită falimentul. Aceasta nu ar trebui să fie considerată o opţiune. Este o decizie personală şi ţine de integritatea noastră ca şi creştini să ne plătim în totalitate datoriile. Stigmatul falimentului te poate urmării ani de zile şi poate afecta cererile viitoare pentru angajare sau obţinerea unui credit ipotecar. Austin Pryor
« înapoi