Pe umerii

colinelor din zare

Se despletesc

şuviţe de lumină,

Cristalul bolţii,

aburit, se-nclină

Pe-a râurilor

albă respirare.

Iar huma se

mlădie moale, fină,

Şi-mi tipăreşte

pasul pe cărare.

Văpaia

trandafirilor tresare

Când adierea

printre foi suspină.

Ce duh îÅŸi suflă

oare-nfrăgezirea

Pe-această

dimineaţă-nrourată?

Mă simt crescând

din lut cu-ntreagă firea

Şi parcă astăzi e

întâia dată

Când scoate din

nimic Dumnezeirea

Plămada vieţii-n

spaţiu modelată.

Nichifor Crainic