VietaÅŸ în luntrea mea ca-ntr-o galeră

vâslesc pe drum de apă lagunar

şi lumile din urma mea răsar

ev după ev şi eră după eră

ÅŸi lunecă, mă-ngână ÅŸi dispar.

Åži ce n-aÅŸ da să pot privi ‘nainte!

Dar cum, când urc amontele-n aval

Şi, ţeapăn, mişc un trup lycocefal

cu singura-ndrăzneaţă luare-aminte

a ochiului deschis ca un pumnal?

Aşa-mi descopăr viaţa, doar din spate,

ÅŸi parcă duc în spate ceru-ntreg

cu tot ce-ntreb, cu tot ce nu-nţeleg,

şi dintre tărmuri drumul nu se-abate

şi nici nu-i chip un altul să aleg.

Visez un larg de mare rotitoare

ÅŸi-n ea un sorb cu aripile-adânci,

să-mi dea-n văzduh mântuitorul brânci.

AÅŸ fi ca o irumpere din soare

cu lumea-mbrăţiÅŸată de pe stânci.