Domnul a înviat!

Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman încă nerupt; străjerii romani încă făceau de pază. Mai erau şi paznici nevăzuţi. În jurul locului aceluia erau adunate oşti de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putinţă, domnul întunericului cu oştirea lui decăzută ar fi ţinut pentru totdeauna sigilat mormântul în care se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar şi o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul şi aşteptau să salute pe Domnul Vieţii. "Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer" (Matei 28:2). Îmbrăcat cu armura lui Dumnezeu, îngerul acesta a părăsit curţile cereşti. Razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau înaintea lui şi-i luminau cărarea: "Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi" (Matei 28:3-4).

Un cutremur de pământ a marcat momentul în care Hristos Şi-a depus viaţa şi un alt cutremur a semnalat clipa când a reluat-o în triumf. Acela care biruise moartea şi mormântul a ieşit din mormânt având semnele unui biruitor, în mijlocul zguduirii pământului, al fulgerelor care alergau în toate părţile urmate de bubuitul tunetelor. Când va reveni pe pământ, El va zgudui "nu numai pământul, dar şi cerul". "Trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde". "Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel".

La moartea lui Isus, ostaşii văzuseră pământul înfăşurat în întuneric la miezul zilei; dar la înviere, ei au văzut strălucirea îngerilor luminând în noapte şi au auzit pe locuitorii cerului cum cântă cu mare bucurie şi în triumf: "Tu ai biruit pe Satana şi puterile întunericului; Tu ai înghiţit moartea în biruinţă".

Hristos a ieşit din mormânt proslăvit, şi garda romană a putut să-L privească. Privirea a rămas aţintită la faţa Aceluia pe care ei, cu puţin mai înainte, Îl luaseră în râs şi batjocură. În această Fiinţă proslăvită ei vedeau pe Captivul pe care-L văzuseră în odaia de judecată, pe Acela pentru care ei împletiseră o coroană de spini. El era Acela care, fără să Se împotrivească, a stat în faţa lui Pillat şi a lui Irod şi a lăsat ca trupul Lui să fie sfâşiat de loviturile biciului. El era Acela care fusese pironit pe cruce, la care preoţii şi conducătorii, plini de mulţumire de sine, dăduseră din cap, zicând: "Pe alţii i-a mântuit; şi pe Sine nu Se poate mântui" (Matei 27:42). Acesta era Acela care fusese pus în mormântul cel nou al lui Iosif. Decretul cerului eliberase pe Captiv. Dacă munţi ar fi fost îngrămădiţi peste munţi deasupra mormântului Său, lucrul acesta nu ar fi putut să-L împiedice de a veni afară.

Când Isus fusese pus în mormânt, Satana a triumfat. El îndrăznea să creadă că Mântuitorul nu-Şi va mai relua viaţa. Pretindea trupul lui Hristos ca prizonier. Se supărase tare pentru că îngerii lui fugiseră la apropierea trimisului ceresc. Când văzu pe Hristos că Se ridică plin de biruinţă, îşi dădu seama că împărăţia sa va avea sfârşit şi că el trebuie să moară în cele din urmă.

Prin faptul că dăduseră pe Hristos la moarte, preoţii se făcuseră unelte ale lui Satana. Acum erau cu totul în puterile lui. Se prinseră într-o cursă din care nu vedeau scăpare decât în a lupta mai departe împotriva lui Hristos. Când au auzit vestea despre învierea lui Hristos, s-au temut de furia poporului. Îşi dădeau seama că însăşi viaţa lor era în primejdie. Singura lor nădejde era de a face să se creadă ca Isus era un înşelător, tăgăduind învierea Lui. Mituiră pe soldaţi şi au câştigat tăcerea lui Pillat. Ei au răspândit ştirile lor mincinoase pretutindeni. Dar au fost şi martori pe care nu-i puteau face să tacă. Mulţi auziseră cele spuse de soldaţi cu privire la învierea lui Hristos. Şi unii dintre morţii care au înviat odată cu Hristos s-au arătat la mulţi şi au declarat că El a înviat.

Hristos a proclamat biruitor: "Eu sunt învierea şi viaţa". Cuvinte de felul acesta numai Dumnezeirea le putea rosti. Toate făpturile create trăiesc numai prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Ele sunt dependente de viaţa lui Dumnezeu. De la serafimul cel mai de sus şi până la cea mai neînsemnată fiinţă însufleţită, toate îşi primesc viaţa de la Izvorul Vieţii. Numai Acela care este una cu Dumnezeu putea să spună: "Am puterea să-Mi dau viaţa Mea, şi am putere să o iau din nou". În dumnezeirea Sa, Hristos avea puterea de a rupe legăturile morţii.

Hristos a înviat din morţi ca cel dintâi rod al celor adormiţi. Învierea Lui era tipul şi garantul învierii tuturor celor drepţi care au adormit. "Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El" (1 Tesaloniceni 4:14).

Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa. În Mântuitorul nostru s-a recâştigat viaţa care se pierduse prin păcat, deoarece El are viaţa în Sine pentru a învia pe acela pe care El voieşte. El este investit cu dreptul de a da nemurire. Viaţa pe care a depus-o în firea omenească o ia din nou şi o dă omenirii. "Eu am venit", zicea El, "ca ei să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug". Pentru credincioşi, moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbeşte despre ea ca şi cum ar fi o clipă. "Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea." Pentru creştini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere şi de întuneric. Viaţa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, şi "când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreuna cu El în slavă".

Glasul care a strigat de pe cruce: "S-a sfârşit", s-a auzit printre morţi. El a străbătut zidurile mormântului şi a îndemnat pe cei adormiţi să se ridice. Tot aşa se va întâmpla şi atunci când glasul lui Hristos se va auzi din cer. Glasul acela va pătrunde în morminte şi va deschide încuietorile lor, iar cei morţi în Hristos vor învia. La învierea lui Hristos, s-au deschis câteva morminte, dar la a doua Lui venire toţi morţii cei scumpi vor auzi glasul Lui şi se vor arăta la viaţa plină de slavă nepieritoare. Aceeaşi putere care a înviat pe Hristos din mormânt, va învia şi biserica Lui şi o va proslăvi împreună cu El, punând-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume, nu numai în lumea aceasta, dar şi în lumea viitoare.

E.G.White