Trăiam sătul de mine…
Povara-mi atârna pe umeri, la fel cum Atlas Å£inea pământul în spate.
Zilele treceau una după alta şi nu ţineau cont de ceea ce simt,
de faptul că rămân în urmă cu viaÅ£a mea…
secundele se stingeau ca fulgerele lui Zeus pe cer
ÅŸi nu puteau fi atinse, privite, iubite…
SimÅ£eam viaÅ£a ca o mare învolburată în care naufragiasem demult.
Poseidon mă ţinea captiv şi noapte de noapte
Mă îneca în mine ÅŸi lacrimile mele…
O aşteptasem odată şi pe Afrodita mea, dar
frumuseÅ£ea ei nu era demnă de ceea ce eram…
Povara păcatului făcea din mine un laş al vieţii mizere, un rebut spiritual.
Sperasem cândva că Iris va păta un curcubeu
ÅŸi pe cerul meu, dar nu…
Nimic din ceea ce doream nu se-mplinise,
ÅŸi credeam că pentru mine Cupidon a ursit doar povară…
Norocul şi prosperitatea n-au păşit niciodată pe drumul meu,
Şi toţi aceştia n-au plecat vreodată urechea la gemetele mele.
N-am ÅŸtiut ce e belÅŸugul până-ntr-o zi când…
Cineva fără să ştiu s-a aplecat din infinit
în mocirlă ÅŸi cu sânge scump a plătit preÅ£ul vieÅ£ii mele cu viaÅ£a Lui,
iar cu haina-I pătată a şters fruntea-mi
plină de sudoarea zilelor împovărate…
Pentru prima dată cineva m-a privit în ochi, blând ÅŸi iertător.
Am înÅ£eles atunci că povara nu mai e, a luat-o El…
De acum eu trebuie doar să-L iubesc, să-L ador, să-L ascult.
Ceea ce-am fost era doar o fărâmă din ceea ce puteam să fiu, iar cei care
Mă-ndrumau erau doar idoli pe care m-i creasem, dar El,
El e mai mult decât un “zeu”…
De atunci e Domnul vieţii mele!...
Stanciu Ciucur Alexandru
« înapoi
