Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie

Åži dangăte de clopot în turlele de fier,

Cântau în prag cocoÅŸii prevestitori a ploaie

Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave

Mijea un fir de sate răznite de la drum,

IeÅŸeau pe brânci din iarnă cătunele buhave

Åži îÅŸi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe, pe pârloage, băjenărind uitate,

Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;

Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate

Păşeau ascultătoare de-un câine ÅŸi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire

În orice coÅŸ de piepturi un suflet ne-ncăput;

Lumina sta pe uliÅ£e, râdea prin cimitire,

Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aÅŸtepta pământul,

Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad

Din bumbi de muguri proaspeÅ£i îÅŸi deschideau vestmântul

Åži-n cale ploconite i-l aÅŸterneau, plocad.

Vasile Voiculescu