Prin grâul copt, pe unde-aleargă
şerpuitoarea mea cărare
Ce scapătă departe-n aur
de glorioasă înserare,
Mi s-a părut că treci, Iisuse,
precum treceai pe vremea ceea
Gustând în mers prietenia
pescarilor din Galileea.
Pe părul tău, încununându-l,
juca o flacără balaie
Åži soarele muia veÅŸmântul
drumeÅ£ilor în vâlvătaie.
Vorbeai… ÅŸi inimile toate
Se aninau de vorba ta
Şi le purtai ca o podoabă
de ciucuri prinsă la manta.
Că vorba ta era mai dulce
ca rodiile din Edom
Åži-nomenia dumnezeirea
ÅŸi îndumnezeia pe om.
Treceai… ÅŸi sângera în tine
prigoana crudelor sinedrii.
În zări vă aÅŸteptau gigantici,
cu crengi ocrotitoare, cedrii.
Iar eu părea că merg în ceata
de ucenici ÅŸi ucenice
Åži sfărâm ÅŸi eu, pentru cină,
cu palmele-amândouă, spice.
Eram, socot, prea mult al lumii
şi prea puţin al vremii tale
Că pământeana grijă, Doamne,
m-a-ntârziat, stingher, pe cale.
Pe-acelaÅŸi galben grâu coboară
acelaÅŸi glorios apus,
Dar n-aud vorbele-Å£i pe care
evangheliÅŸtii nu le-au spus.
Trecură veacuri, şi cu ele
că treci din nou mi s-a părut
Şi-ţi caut urma luminoasă
în lutul moale s-o sărut.
Nichifor Crainic
« înapoi
