Îndrumarea este mai mult decât o simplă întâlnire

Procesul prin care oameni cu experienţă într-un domeniu (mentori) îi îndrumă pe alţii care se află la începutul activităţii, se bucură astăzi de multă atenţie în cercurile profesionale şi de afaceri. Multe dintre marile corporaţii şi-au stabilit programe de instruire în care au recrutat lucrători veterani pentru a asista angajaţii mai puţin experimentaţi să-şi mărească abilităţile. Recent în SUA, a fost înfiinţată ''Luna instruirii naţionale'' cu scopul de a încuraja cât mai mulţi oameni să se implice în astfel de programe. 

De obicei, activitatea de îndrumare în afaceri are loc într-un cadru bine stabilit, unde timp de o oră sau două pe săptămână, ''expertul'' îşi ajută ''protejatul'' cum să-şi ducă la îndeplinire cât mai bine sarcinile şi responsabilităţile primite. Focalizarea într-o astfel de relaţie de îndrumare este de cele mai multe ori foarte restrânsă şi se limitează la scopul de a-l transforma pe tânărul mai puţin experimentat într-un angajat mai productiv în cadrul companiei.

Această abordare a îndrumării îşi are cu siguranţă meritul său. Într-un fel, ţine de o corectă administrare - să i se ofere unei persoane ocazia de a împărtăşi din propriile cunosţinţe, experienţă şi înţelepciune acumulate în afaceri, unui angajat de la care se aşteaptă să-şi asume responsabilităţi mai mari. Ar putea însă o astfel de viziune să fie restrictivă în ceea ce priveşte schimbarea pe termen scurt a oamenilor - atât a mentorului cât şi a celui pe care îl îndrumă - lipsindu-i de mijloacele care pot asigura o creştere mai mare şi în mai multe domenii?

În cartea noastră Inima procesului de îndrumare, David A. Stoddard şi cu mine ne-am pus această întrebare şi am ajuns la concluzia că îndrumarea poate, şi trebuie, să joace un rol mult mai important în vieţile celor implicaţi. Mai întâi, noi vedem îndrumarea ca pe un proces continuu, care se adresează nevoilor, preocupărilor şi intereselor unei persoane ca un întreg, atât personal, cât şi profesional. În al doilea rând, noi vedem îndrumarea ca pe o relaţie reciproc benefică în care atât mentorul, cât şi partenerul său în procesul de îndrumare, au ocazia să crească şi să înveţe unul de la celălalt. Şi în al treilea rând, recunoscând aspectele multidimensionale ale vieţii unei persoane - minte, trup, spirit şi relaţii - credem că dimensiunea spirituală a vieţii este un subiect legitim pentru a fi discutat într-o relaţie de îndrumare.

Se pot spune mult mai multe lucruri despre aceste trei puncte, dar haideţi să medităm la câteva învăţături despre procesul îndrumării, expuse în cea mai veche ''carte de afaceri'' dintre toate – Biblia.

Îndrumarea înseamnă dăruire. De obicei când spunem ''a dărui'' ne gândim la bani sau la lucruri materiale. Dar, ce dar mai mare am putea oferi decât propriile vieţi - timpul nostru, energia noastră, preocuparea noastră sinceră pentru o altă persoană? “Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). ''Este mai ferice să dai decât să primeşti'' (Fapte 20:35).

Îndrumarea este similară cu a fi părinte. La fel cum răspund copiii la instruire atunci când sunt siguri de dragostea părinţilor lor, cei îndrumaţi sunt mai receptivi atunci când simt o sinceră preocupare şi interes din partea mentorilor. “Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa” (1 Tesaloniceni 2:11-12).

Îndrumarea are mai mult de-a face cu călătoria, decât cu destinaţia. Întreaga creştere – fizică, emoţională, vocaţională – se desfăşoară pe durata unei vieţi. Din acest motiv, îndrumarea implică situaţii nesigure şi neaşteptate, ea fiind o aventură, o călătorie în care mentorul şi partenerul său călătoresc împreună. “După cum fierul ascute fierul, tot la fel un om ascute pe alt om” (Proverbe 27:17).

Robert J. Tamasy