Inima mea e făcută să bată, să bată,

să bată…

Fără zăbavă, fără oprire,

pe toate ritmurile, în toate măsurile,

cu apele, cu pădurile,

cu steaua lumilor înceată,

cu-adâncul subÅ£ire

al curcubeului vărsat în mare.

Inima mea bate fără-ncetare.

Şi cum să nu bată

când vămi netrecute încă mai sunt,

istorii subpământene,

neexplodate lumini în praful mărunt,

când încă mai sunt

şi răni şi cangrene

pe toate visurile, pe toate făpturile,

inima mea cum să nu bată

în ritmurile, pe măsurile

cu care-a fost învăţată?

Doar în ritmul ei nu bate niciodată.

Valeriu Anania