Mamă eşti mai frumoasă ca o

duminică fără sfârÅŸit

când se aude plânsul ierbii

sunând sub câmpul înverzit.

Departe, peste vămi de gheaţă,

unde miroase a gutui,

stau îngeri palizi ÅŸi învaţă

ruga ta spusă nimănui.

Cu cât ne-ndepărtează vremea,

cu cât te uită carnea mea,

eu mă gândesc plângând la ziua

când nu te voi putea vedea.

O, de-aÅŸ putea…Dar ce pot oare,

din sărăcia care-o am?

decât să te întorc la clipa

acelor ani când nu eram.

Mircea Micu