Nevinovăţia lui Isus

„Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” - Luca 23:4

Din motive necunoscute, Luca se concentrează mai mult decât alţi autori ai Evangheliilor asupra nevinovăţiei lui Isus. Această perspectivă unică este foarte clară în capitolul 23, la procesul lui Isus.

Isus este găsit vinovat de evrei, pe baza mărturiei false a trei martori şi pe propria Lui mărturisire că este Fiul lui Dumnezeu (22:70). Dar, după audierile separate care au urmat, în faţa lui Pilat şi a lui Irod, Luca repetă din nou de pe buzele a doi din cei mai păgâni, mai înşelători şi mai însetaţi de sânge despoţi din Noul Testament adevărul: Isus este nevinovat. Iudeii L-au adus pe Isus la Pilat din Pont dis de dimineaţă (Matei, 27:1), ştiind că trebuie să vorbească cu guvernatorul înainte ca el să-şi înceapă timpul de lenevire, în principal la baie.

Acuzaţia lor religioasă iniţială de blasfemie a fost schimbată în trei acuzaţii civile separate: răscoală, neplata birului şi uzurparea tronului. Pilat, care a văzut incidentul ca pe un deranj, îi pune lui Isus o întrebare simplă: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?“, la care Isus răspunde „Da“. Desigur, verdictul era de vinovăţie sau cel puţin cerea investigaţii suplimentare. Dorind să scape însă de întreaga afacere, Pilat pronunţă nevinovăţia lui Isus. În timpul celui de-al doilea interogatoriu la Pilat, după ce Isus a fost trimis la Irod, care L-a găsit nevinovat, din nou Isus este găsit nevinovat. Matei ne spune că soţia lui Pilat i-a trimis vorbă să nu aibă nimic de-a face cu „neprihănitul acesta“ (Matei, 27:19). Pilat spune că nu a găsit nimic în El şi „după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul“ (v. 16, 22). Dintre toţi oamenii care au spus că Isus este nevinovat în Luca 23, nici unul nu avea mai puţin de câştigat decât Pilat. Fie că verdictul lui s-a bazat pe duşmănia faţă de iudei, fie că poate a avut o fărâmă de milă faţă de Isus, el spune mult mai mult decât ştie.

„Nici Irod nu i-a găsit nici o vină, căci ni L-a trimis înapoi; şi iată că omul acesta nu a făcut nimic vrednic de moarte.“ - Luca 23:15

Cum a fost pentru Isus să Se înfăţişeze în faţa omului care l-a executat pe verişorul Lui Ioan? Nu demult, Pilat a ucis câţiva din rivalii domnitorului Irod (Luca 13:1). Cum s-a simţit să fie folosit drept gaj între cei doi oameni politici? Doar Luca ne spune despre faptul că Isus a fost trimis la Irod Antipa pentru investigaţii suplimentare. Se pare că doar Luca ştia despre dorinţa lui Irod de a-L vedea pe Isus făcând o minune (studiaţi Marcu 6:20). Deşi Isus a răspuns la întrebările lui Pilat, acum, înaintea lui Irod, I se pare inutil să răspundă. El rămâne tăcut. Irod, care a tras concluzia că Isus este nevinovat, şi soldaţii lui şi-au bătut joc de El. Apoi L-a îmbrăcat cu o haină roşie elegantă şi L-a trimis înapoi la Pilat. Pilat a văzut clar un alt indiciu al nevinovăţiei lui Isus. Se pare că Luca a avut acces la informaţii pe care ceilalţi scriitori ai Evangheliilor nu le-au avut.

Deşi ştim că Luca nu a fost un martor ocular, în relatarea lui găsim multe lucruri cheie. În Luca 8:3 citim că Ioana, care L-a urmat pe Isus şi L-a ajutat, era nevasta lui Cuza. Cuza era administratorul casei lui Irod. Ni se pare raţional să presupunem că ea era unul din martorii oculari pe care i-a intervievat Luca pentru scrierea Evangheliei lui. Dacă piesele acestui puzzle formează o imagine verosimilă, atunci poate Ioana a fost chiar acolo în aceea dimineaţă. Poate a auzit, prin Cuza, că Pilat a trimis pe cineva la palat pentru judecată. Îmi imaginez cum stătea la uşa de afară a palatului. Pot să văd privirea ei îndurerată când recunoaşte faţa lui Isus acoperită cu scuipat şi sânge. Poate că a auzit că Pilat L-a declarat nevinovat, sau poate l-a auzit şi pe Irod ajungând la aceeaşi concluzie. Dacă este aşa, ea ar fi singura care ştia aceste lucruri - că Isus era cu adevărat nevinovat.

„Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!“ – Luca 23:42

Lui Luca îi place să descrie momentele din viaţa lui Isus în care oamenii care ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă nu pricep, iar simpli privitori sunt capabili să perceapă adevărul momentului.

Zaharia, preotul, refuză să creadă cuvintele îngerului, în schimb Maria, o simplă ţărăncuţă, este gata să accepte voia dificilă a lui Dumnezeu în viaţa ei (1:5–56). Preoţii nu pot vedea nevoia omului bătut, dar un samaritean poate şi răspunde cu milă (10:25–37). Listă poate continua.

Acum, la sfârşitul misiunii pe pământ a lui Isus, Luca găseşte un alt exemplu al temei îndrăgite de el. Când Isus atârna pe cruce, înconjurat de liderii religioşi care L-au condamnat, un criminal convins vede adevărul, pe care ura lor i-a orbit să-l vadă. Probabil că a fost şi el biciuit ca şi Isus, din moment ce acesta era obiceiul. Probabil şi el avea cuie în mâini şi în picioare, ca şi Isus. Dacă tu şi eu am fi trecut pe acolo în acea vineri după masa, nu am fi văzut nici o diferenţă între tâlharul pocăit şi Mântuitorul lumii, exceptând acuzaţiile scrise cu litere roşii deasupra capetelor lor. Teologii ne spun că probabil cei doi tâlhari nu erau simpli hoţi, ci răsculaţi pentru că pedeapsa pentru hoţie nu era crucificarea. Probabil că au fost arestaţi o dată cu Baraba (Luca, 23:19). El nu avea absolut nimic de câştigat afirmând nevinovăţia lui Isus faţă de celălalt tâlhar, care arunca insulte. El nu avea nimic de câştigat şi totuşi a câştigat totul. Atârnând lângă Isus, cu răsuflarea întretăiată, ca şi Isus, a vorbit în propoziţii scurte. „Adu-Ţi aminte de mine“, şopteşte el. În acest moment luminos el vede două adevăruri simple - vina lui şi nevinovăţia lui Isus. Şi acest lucru i-a adus salvarea.

„Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: «Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!»“ - Luca 23:47

Deşi mai mult de 200 de soldaţi înarmaţi au fost trimişi în Ghetismani să-L aresteze pe Isus, detaliu consemnat la crucificarea Lui relatează doar despre patru bărbaţi (Ioan 19:23). Sarcina aceasta groaznică a fost dată unui sutaş fără nume. Ca şi naziştii care l-au urmat pe Hitler până la moarte, şi aceşti soldaţi s-au împietrit în decursul anilor. Fapte ca baterea cuielor în carne sau înfigerea unei suliţe în piept ca să se asigure că victimele au murit, de-a lungul anilor a devenit un obicei pentru ei, mai ales pentru unul cu rang de centurion.

Istoricul grec Polybius ne spune că centurionii erau o clasă excepţională de bărbaţi. Fără excepţie, când ei sunt amintiţi în Noul Testament, sunt prezentaţi într-o lumină pozitivă. În Luca 7 întâlnim un sutaş în cetatea Capernaum, care a donat fonduri pentru construirea sinagogii. Până aici, în naraţiunea lui Luca, toţi au fost uimiţi de Isus. Aici, pentru prima dată Isus se miră de credinţa sutaşului (v. 9). Acum, la sfârşitul lucrării Sale, Isus uimeşte un soldat împietrit prin felul cum a murit. El nu moare prin epuizare sau prin pierderea sângelui, ci El strigă triumfător. Sutaşul nu a văzut niciodată aşa ceva. Modul cum Isus moare aduce slavă lui Dumnezeu. În Ioan 19:36 o voce misterioasă întrerupe textul. Ni se spune că este vocea unui martor la străpungerea coastei lui Isus şi care a văzut sânge şi apă curgând din rană. Vocea ne spune că el adevereşte aceste lucruri, iar noi trebuie să credem. În mod clar este vocea unui membru al congregaţiei lui Ioan. Poate este chiar purtătorul Evangheliei, ducând-o pe drumurile poştale către cele şapte biserici. Înclin să cred că este aceeaşi voce care a spus la cruce: „Acest om a fost nevinovat!“.

Michael Card