O, cerule-nstelat, ce tainic mărturiseşti pe Dumnezeu
A' Cărui frumuseţi şi-ntinderi le-arăţi şi le ascunzi mereu!
O, soare strălucit şi falnic, ce minunat mărturiseşti
Pe-Acel al Cărui chip ÅŸi zâmbet, ÅŸi dragoste, ÅŸi milă eÅŸti!
O, munÅ£i înalÅ£i, cât de puternic ÅŸi de măreÅ£ mărturisiÅ£i
Pe Dumnezeu de-a Cărui mână ÅŸi-nÅ£elepciune-aÅ£i fost zidiÅ£i!
O, câmpule-nflorit, ce dulce mărturiseÅŸti înfiorat
DesăvârÅŸita frumuseÅ£e a Celui care te-a creat!
O, văi adânci, o vânt puternic, o, mări cu larg înspăimântat,
O codri-ntinÅŸi, vuind de tunet — cum ne grăiÅ£i de-nfricoÅŸat!
O, veşnic necuprinse-ntinderi ce-asurzitor şi ce tăcut
Ne-nvinuiţi mărturisindu-L pe-Acela care v-a făcut.
...Ce dezvinovăţiri să poată afla, în faÅ£a Ta, acel
Ce n-a vrut Doamne, nici să creadă, nici să-nţeleagă-n nici un fel?
Traian Dorz
« înapoi
