Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea
din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel
de martori ai adolescenţei ruginind.
"Cireşar" Nichita Stănescu
Arhivă Aprozar »
O făptură nouă




 

O făptură nouă

 

 

Dorinţa îţi arde sufletul de a-ţi întâlni Creatorul. Te doare fiecare cuvânt nerostit al tăcerii ce îţi apasă viaţa... Alergi în neştire spre meleaguri întunecate fără să simţi roua dimineţii. Eşti trist, apăsat, căzut şi nu vezi nici o ieşire din acest abis în care te afunzi în continuu. Ţi se topesc oasele de dor şi carnea ţi se sfărâmă în bucăţi. E prea târziu să o iei de la capăt. Gustul păcatului şi-a imprimat amărăciunea. Satan îţi taie până şi ultima dâră de speranţă. Ai certitudinea că acum urmează tot ce e mai rău, dar Dumnezeu te va lua pe braţe, vei triumfa în El.

Lumea nu e un leagăn al inculturii şi al manelelor, e cuprinsă de mreaja greşelilor ce se pot remedia. Depinde din nou ce alegem.

Nu putem să ne ucidem demonii cu un Dumnezeu limitat. Nu vreau să cred că vă închinaţi la un Dumnezeu mut, ce nu îşi ascultă copiii şi îi lasă de izbelişte. Dumnezeul meu e atotputernic, iar credinţa mea vine în urma răspunsurilor care îmi sunt confirmate clipă de clipă.

Ne pierdem timpul cu nimicuri, uităm să îi spunem: „Bună dimineaţa Dragoste eternă” şi alergăm grăbiţi să falimentăm 24 de ore fără Dumnezeu. Ultima oră făcându-i reproşuri de ce nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul pe care oamenii îl aveau pentru noi.

Vieţile noastre încep să pară un film de groază, iar noi le întâmpinăm cu bucurie. E trist să cazi, dar e tragic să te complaci în starea ta. Deteşti ca oamenii să te bârfească şi să te eticheteze drept incapabil de a zbura spre veşnicie, dar şi tu faci acelaşi lucru cu ei.

Porii tăi emană o substanţă ce miroase a depresie cu iz de moarte. Ochii tăi privesc în pământul transparent fără nici o culoare. Începi să te plimbi desculţ prin iarbă, călcând peste orice nonsens. Simţi briza blândeţii, iar acum ai scăpat de robia remuşcărilor. Ochii tăi s-au ridicat triumfători invocând numele divinităţii. Nu mai eşti sclavul de demult ce apreciază arta ispitei. Eşti purtat pe braţe de către un Dumnezeu iubitor ce ţi-a şters trecutul prin iubire, sentiment nobil ce te urmăreşte, fiind înglobat în umbra ta. Fără incantaţii, fără vrăji, fără consiliere, fără terapie, în El eşti o făptură nouă...

 

Dume Anamaria



« înapoi