O viaţă trăită corect

Trăim într-o eră de relativism moral, în vremuri a căror regulă de bază după care se ghidează societatea ar putea fi cuprinsă în expresia “Nu există valori absolute!” În multe situaţii, liniile care delimitează binele de rău sunt neclare, sau chiar anulate. Cu toate acestea însă, cei mai mulţi dintre noi, în adâncul fiinţei noastre, ne dăm seama ce este bine sau rău, cel puţin în anumite domenii. Spre exemplu, nu cred că există printre noi oameni care să considere că cei care fură fac un lucru bun.

Nu ne place să fim minţiţi, necinstea putând uşor ruina relaţii la locul de muncă, acasă, între prieteni, în organizaţii sau în comunitate. Nimeni nu va apăra un şofer aflat sub influenţa alcoolului, care răneşte sau ucide alţi oameni, ca urmare a unei manevre nesăbuite.

Putem fi de acord că nu este corect ca o persoană din conducerea executivă a unei firme să folosească informaţii confidenţiale în folos personal. Nu este bine ca un atlet să câştige prin înşelătorie. Şi lista poate continua. S-ar putea să nu avem aceeaşi părere în toate situaţiile, dar se pare că toţi suntem înzestraţi cu un simţ al corectitudinii - al unei vieţi trăite corect, termen pe care Biblia îl numeşte “neprihănire”.

Privind dintr-o perspectivă pozitivă, cred că cei mai mulţi dintre noi sunt de acord că a ajuta pe cineva când are nevoie, fie că este vorba de probleme de sănătate, dificultăţi financiare sau de alte probleme, este un lucru „corect” şi trebuie făcut. Dacă vedem că cineva este ameninţat fizic sau lovit, ar fi corect să intervenim în favoarea acelei persoane. Actele de bunătate şi compasiune, împreună cu cuvinte de încurajare, sunt considerate “corecte” şi sunt de dorit.

Cu toate acestea însă, există multe situaţii în viaţă unde nu există o delimitare clară între bine şi rău. Cum vom putea defini ce înseamnă „corectitudine” când nu avem de-a face cu situaţii clare, de tipul „alb-negru”, ci mai degrabă cu aşa-numitele zone „gri”? În Cartea Proverbe din Biblie găsim multe principii şi învăţături de folos. Să privim la câteva dintre ele.

O viaţă trăită corect arată că a fost aleasă calea cea bună. O persoană care în viaţa şi munca sa respectă standarde morale şi etice înalte, ne va inspira. Adesea dorim să fim şi noi la fel, deoarece simţim că acesta este modul în care ar trebui făcute lucrurile. “Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunerecul gros: ei nu văd de ce se vor poticni” (Proverbe 4:18-19).

O viaţă trăită corect îşi păstrează direcţia. Oamenii care caută să facă ceea ce este drept nu se vor abate de la scopul lor şi nu vor alege rute ocolitoare, care par a fi mai potrivite. Respectul faţă de valorile lor îi ajută să rămână pe calea îngustă şi să învingă ispita unor căi ocolite, care pot fi în aparenţă mai atractive şi mai profitabile. “Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău” (Proverbe 4:26-27).

O viaţă trăită corect este răsplătită. Nu există întotdeauna o relaţie de tipul cauză-efect între a face ceea ce este drept şi a vedea un răspuns pozitiv, dar adesea apar răsplăţi tangibile. În plus, o conştiinţă curată, satisfacţia unui lucru bine făcut şi respectul din partea prietenilor apropiaţi sunt scopuri pe care merită să le avem şi pot fi considerate „răsplăţi”. “Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă” (Proverbe 21:21).

O viaţă trăită corect nu se bazează pe sentimente. O zicală contemporană ne sfătuieşte cam aşa: „Dacă te simţi bine, fă-o!”. Emoţiile sunt însă ghizi pe care nu te poţi bizui şi adesea te dezamăgesc. Putem fi destul de supăraţi pe cineva încât să-l luăm la bătaie, dar asta nu înseamnă că facem ceea ce este drept. Putem fi nemulţumiţi de salariul primit pentru munca noastră, dar asta nu justifică furtul din încasările firmei. “Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte” (Proverbe 16:25).