Pericolele vitezei prea mari

În timp ce conduceam cu 90 de kilometri pe oră într-o zonă a oraşului unde viteza era limitată la 50, am fost oprit de poliţie. Mi-am pus întrebarea „Cum de mi s-a putut întâmpla acest lucru?”. Răspunsul era simplu: pentru că am dorit să-mi trăiesc viaţa prea repede.

Mă îndreptam spre locul de muncă şi mă gândeam la călătoria ce urma să o fac într-o ţară situată în altă parte a lumii, la lucrurile de care aveam nevoie pentru acea călătorie şi la cele ce mai erau de făcut în ziua respectivă, la birou. Ca urmare, nu am mai fost atent la felul în care conduceam maşina şi nici la regulile de circulaţie ce trebuiau respectate. Chiar şi atunci când am fost oprit de poliţist, nu mi-am dat seama că depăşisem viteza legală şi l-am întrebat „E vreo problemă?”.

Cât de uşor îmi este să mă grăbesc în viaţă, uitând ce se întâmplă în jurul meu. Mai problematic este faptul că graba mă face să nu fiu atent la oamenii din jurul meu. Prea adesea, membrii familiei mele, prietenii şi cei apropiaţi care trec prin nevoi sunt uitaţi şi neglijaţi, pentru că eu sunt prea ocupat ca să fac totul „bine”. Isus a vorbit despre aceste lucruri în pilda bunului samaritean (Luca 10:25-37).

Ironia parabolei bunului samaritean este că un samaritean dispreţuit de evrei, o persoană respinsă de societatea de atunci, a demonstrat că are dragoste faţă de aproapele său în timp ce un preot şi un levit, doi oameni care cunoşteau bine legile şi poruncile lui Dumnezeu, au fost lipsiţi de dragoste.

Probabil că au fost mai multe motive care i-au determinat să privească superficial la omul rănit pe lângă care au trecut, însă acestea nu pot scuza atitudinea lor nepăsătoare. Ca şi mine, poate că preotul şi levitul erau preocupaţi de lucruri care urmau să se întâmple, nu de ceea ce era urgent şi necesar în imediata lor apropiere în acel moment.

Totuşi, această problemă nu se limitează doar la liderii religioşi preocupaţi de problemele lor. Întâlnim situaţii asemănătoare la locul de muncă, acasă sau în comunităţile noastre. Poate că un coleg se luptă cu o problemă dificilă, dar fiind presaţi de termene limită, nu reuşim să-i dăm un sfat, să-l ascultăm sau să-i arătăm simpatie. Soţul, soţia sau copilul poate că au nevoie de atenţia noastră, dar de multe ori îi ignorăm pentru că atenţia ne este distrasă de alte lucruri.

Dumnezeu aduce multe ocazii în calea noastră, zi de zi. Ne lăsăm oare atât de prinşi în activităţile urgente care ne solicită atenţia încât nu mai suntem capabili să recunoaştem aceste oportunităţi? Haideţi să nu pierdem bogăţiile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi în această săptămână, chiar şi acele întâmplări care la prima vedere par că ne deranjează. În realitate, ele s-ar putea dovedi binecuvântări speciale. Şi încă un lucru: să ne aducem aminte de viteza limită. Amenda primită pentru depăşirea ei ne poate costa scump!