Nu aÅŸtepta, pune flori în fereÅŸti.

Învaţă-Å£i sufletul bucuriile simple.

Deprinde-te singur să sărbătoreşti

Tot ce-i ursit să se întâmple.

Mângâie vulturii domni peste creste.

Adună, cu grijă, flori în paner.

Să ştii că nu e nici o poveste

Fără de sens născută sub cer.

Prefă-o, speranÅ£a, în leagăn docil.

Armele vechi le pune-n muzeu.

Åži sufletul fă-Å£i-l iarăşi copil –

Uita cuvintele mie ÅŸi eu.

Pierde-te-ntreg în fertila câmpie,

Fii susurul ierbilor mari.

E dată şi clipa aceea să vie

Când dintre toate ai să dispari.

Fii ne-ndurător. Cu tine întâi.

Toate poveÅŸtile sigur s-au spus.

Drept în lumină ÅŸi paÅŸnic rămâi –

În aceea din zori, cât ÅŸi-n cea de apus.

Laurii uită-i. AlÅ£ii să-i strângă.

Păstrează-Å£i făptura întreagă ÅŸi vie.

Doar ochii să-i laÅŸi câteodată să plângă

Minunea vieţii de-a purururea vie.

Alexandru Căprariu