Nimeni nu ne crede dacă sărutăm pasărea
din zbor, iarba înverzind. Noi suntem un fel
de martori ai adolescenţei ruginind.
"Cireşar" Nichita Stănescu
Arhivă Aprozar »
Planul B




 

Planul B

 

 

 ÃŽncrederea… Ce etapă importantă a vieÅ£ii... Descinde din cea mai nobilă viţă. Rasa cea mai pură a dezamăgirii. AÅŸteptările prea mari pe care le ai de la cei din jur, iar apoi rămâi cu profunde regrete ale tăcerii închise ÅŸi ferecate în ochii tăi atât de goi azi ÅŸi fără vlagă...

Vrei să vezi minuni pe care nu le crezi şi plângi simţind tot mai profund că nu te încadrezi în etalonul lui Dumnezeu. Totul a devenit rutină... mergi la biserică pentru că ai tăi nu-ţi dau pace şi tânjeşti în interior după lume. Îţi faci atâtea planuri şi niciodată nu le duci la bun sfârşit şi iar Îl învinuieşti pe Dumnezeu pentru că ai făcut o alegere greşită. Dumnezeu nu are nici o vină că tu eşti îndrăgostit de păcat şi că mintea ta a tocit colţurile conştiinţei. Te afunzi tot mai adânc şi în curând vei fi doar o legendă, un titanic scufundat, fără simţuri, fără trăiri, nici un sentiment, nici un strop de compasiune... Eşti îmbrăcat în ceaţa indiferenţei ca o lume îmbâcsită a inimilor de piatră. Mâine iar tineret, iar gesturi care ţi-au intrat în reflex ca şi la câinii lui Pavlov. După aceea speri să nu mai ai stări depresive. Întrebare: unde îţi era gândul când se predica? Cât la sută din Cuvânt îţi aminteşti? Şi atunci de ce vrei ca Dumnezeu să te ridice?

Tânjeşti după libertate. Vrei să o simţi, dar eşti încorsetat de sentimentele care nu le mai ai... De ce nu mai plângi înaintea lui Dumnezeu? De ce nu mai vorbeşti cu el? Te aşteaptă mereu şi mereu, dar nu asculţi, nu vrei să auzi, ai devenit amorţit, speri să îţi aplici planul B care să îţi dea un motiv mai mult decât plauzibil ca să nu mai schimbi nimic. Sper că în halul ăsta nu ai pretenţia de a vedea cerul...

Nimeni nu îţi vede suferinţa. Lumea e prea concentrată asupra job-ului. Ai o luptă de dus, iar scopul tău a devenit să supravieţuieşti. Nu mai rezişti sub presiunea păcatului, lacrimile împânzesc raiul... Unde îţi era inima când Isus a murit pentru tine?

De cât timp eşti în această furtună? Este aşa de greu să păşeşti pe valuri fără Isus. Dacă ai putea să Îl vezi... Totul ar fi altfel. Întunericul vieţii tale ar deveni lumină. Ai umbla prin furtuni şi valuri ce îţi lovesc inima. El te-ar prinde ca să nu cazi. Te-ai pierde în Isus şi totul ar fi atât de simplu.

 

 

Anamaria Dume

 



« înapoi