Am poposit între răscruce, la amiezi, hoinar,

Åži streaÅŸină, pe frunte palmele le-am strâns împreunate,

Åži mi-am întins săgeata ochilor peste hotar

Până departe, unde zările se Å£in îmbrăţiÅŸate.

Era, când toate-n plină vară s-au fost împlinit,

Când soarele spărgea cu pumnii aurii din zori,

Åži peste vârful muntelui împleÅŸuvit

ÎÅŸi aruncau destoinic paÅŸii, căpriorii…

Era, când holda coama-ÅŸi despletea,

Åži când se ridicau spre culmi de nevăzut cocorii

Åži câmpul tolănit sub rouă trândăvea

Când greierii îÅŸi ascuÅ£eau măiestru coardele viorii,

Şi promoroaca florilor pe-ntinderi aşternea nămeţi,

Era, când peste suflet se depănau tristeÅ£i…

Radu Stanca