Tu nu Te miri că mă culegi din pulberi

ca pulbere, funingine ÅŸi scrum.

Să mă mai mir eu, Doamne, că-n amiaza

pustiului din mine eÅŸti pârjolul

a tot ce sunt? Că noaptea eşti eclipsa

de-o clipă-a nemilostivirii Tale?

Doamne, nu soare Te doresc.

Ci umbră

venind întru-ntâlnirea umbrei mele

cu aceleaÅŸi gesturi ca ÅŸi umbra mea.

Eu sunt acesta. Fii Tu – Celălalt:

cel care-mi ia din gură întrebarea,

dar nu-mi aÅŸează-n locul ei răspunsul…