Ei jură toţi că te-au desprins din cuie,

că Te-au spălat şi uns cu mirodenii,

ÅŸi Te-au depus apoi în criptă.

Însă eu,

Longin, cel ce Å¢i-a-nfipt în coastă suliÅ£a,

eu – primul om stropit cu sfântul sânge

al Domnului - , eu ÅŸtiu prea bine-acuma

că Tu eÅŸti încă pironit pe cruce,

ÅŸi simt că până la sfârÅŸitu-acestor vremuri

ai să rămâi acolo-n agonie.

Nu Te revăd eu zilnic pe-nserate,

ÅŸi nu mă-mproaÅŸcă sângele ÅŸi apa

care se despărÅ£iseră în Tine

ca-n orice Dumnezeu ce vrea să moară?

Dar ei sunt bucuroşi să-Ţi cerceteze

mormântul... Unde?

Inima fiecăruia-i

mormântul Tău, ÅŸi ei sunt fără număr…

Iar Tu agonizezi. Tu pleci urechea la tâlharii

care-Å¢i dispută dreptul la Înviere.

Åžtefan Augustin DoinaÅŸ