Bogată-i valea Domnului, şi curge

cu vuiet paşnic, şi adapă turme

de vite ÅŸi de fiare, fâlfâire

de păsări albe, roiuri de lăcuste;

ÅŸi toate-ÅŸi recunosc în undă chipul,

ÅŸi, fericite, beau stingându-ÅŸi setea,

ÅŸi mare voluptate simt cu botul,

şi aţipesc apoi pe ţărmul apei.

Doar nouă oamenilor, nu ne este

prielnică gustarea; numai nouă

oglinda ne aruncă-n faţă chipul

schimonosit. De ce, Stăpâne?

Dintr-un

tufiş ce arde fără-a se scrumi, o voce

mi-a spus cu milă, şi-am recunoscut-o:

- Din valea Mea voi nu veÅ£i bea, decât

făcându-i undele mai dulci cu lacrimi…

Åžtefan Augustin DoinaÅŸ