Mă clatin, zi de zi mă clatin, Doamne,

între prăpăstiile Tale…Uite:

teroarea judecăţii de pe urmă

nu-i cu nimic mai blândă ca osânda

dintru-nceput - a izgonirii mele.

Asemeni unei lumânări ce arde

la cele două capete, mă mistui.

Balanţa mea de carne şi de suflet

îÅŸi joacă talgerele rând pe rând

ÅŸi zi de zi tot scutur plin de pofte

din pomul cunoştinţei mărul dulce

prematur pârguit de viermii Tăi…

Cu răsuflarea îngerilor suflă

şi stinge, Doamne, una din văpăi!