Dar Tu - ce eÅŸti: un foc?

un nor? un duh?

EÅŸti poate zvonul unui

alt văzduh

sau liniştea cumplită ce

se-ascunde

în munÅ£i înalÅ£i ÅŸi-n

cataracte scunde?

Ţi-e chipul nălucire care

nu-i

nici lucru-aievea, nici

absenţa lui?

Iubirea, creierul, voinţa

- toate

dorindu-Te se zbat în

colb netoate.

Există oare-un ceas

pentru cules

a tot ce-n harul Tău e

ne-nţeles?

Abia atunci când jubilând

senine

vom deveni, Divinule, ca

Tine,

noi - biete minţi cu

graniÅ£e fireÅŸti –

vom ÅŸti-n sfârÅŸit cu-adevărat

ce eÅŸti.

Åžtefan Augustin DoinaÅŸ