Părinte, eu, fiu bun al slavei, copil de suflet dat durerii,

Ajuns la vârsta bărbăţiei, mă-ntorc ÅŸi moÅŸtenirea-mi cer

Dă aripi rugăciunii mele şi-nlătură-i din drum străjerii,

Ca, slobodă, până la Tine să urce vămile la cer.

Nu vreau din curţile-ţi bogate nici avuţii, nici strălucire,

Dă-mi numai dragostea Ta sfântă ÅŸi dreptul meu de-ntâi născut,

Povăţuieşte-mă pe cale şi prin amara rătăcire

Doar voia Ta să-mi fie ţinta şi Duhul Tău să-l am drept scut.

Atinge fruntea mea curată cu mirul sfânt al cugetării,

Să pot s-o nalţ ca pe-un jertfelnic spre-mpărtăşirea tuturor,

Sădeşte-n sufletu-mi sălbatic izvorul milei şi-al iertării

Schimbând pustiul vieÅ£ii mele în câmp de muncă roditor!

Şi pune-n dreapta-mi slăbănoagă puterea facerii de bine,

Să fie lucrul mâinii mele un semn al naltului Tău Tron…

Trimite Harul să-nvieze din nou credinţa moartă-n mine,

Cum a-nflorit odinioară toiagul blândului Aron.

Pe aspra-mi inimă zguroasă, topită-n focul bunătăţii

Ca peste-un bulgăre de aur, spălat şi bine lămurit,

Apasă, fără ÅŸovăire, adânc pecetea dreptăţii

Cu stema Ta nebiruită să fiu de-a pururi întărit.

Nu cer, cum ai făcut lui Iacob, ca îngerii să mă slujească

Dar vreau ca marele protivnic în faÅ£a mea să dea-napoi,

Întreaga răului urzire ca praful să se risipească:

Åži-ntreg păcatul vechi să-ÅŸi piarză împărăţia-i peste noi.

Iar dacă vrei ca pe vecie să nu mai uit ce-i bucuria

Răsfrânge-n ochii mei de tină o rază din lumina Ta

Şi pune-mi jar aprins pe buze, cum ai făcut lui Isaia,

Cu foc sărută-mă pe gură, ca să Te pot apoi cânta.