În misterele sângelui

Nu am reuşit niciodată să urc

Până pe culmea extazului.

Mă căţăram cu efort,

Lunecam, mă întorceam iar ÅŸi iar,

Încercam să ghicesc

Dacă nu cumva am ajuns

Fără să-mi dau seama

Şi chiar mă umileam

Convingându-mă singură

Că mă aflu acolo,

Imaginându-mi că simt

Ceea ce îmi imaginam

Că trebuie simţit.

Iartă-mă pentru această

Răsturnare-n oglindă,

Dar precum pe pământ aÅŸa ÅŸi în cer.

Totul seamănă.

Încerc să te-ajung, să m-apropiu,

Să mă las înghiÅ£ită de aură,

Să-mi închipui că te-am atins

Căzând în extaz,

Cum cad păsările în înalt.

Åži nu reuÅŸesc.

Şi nu ştiu niciodată

Dacă mai urmează ceva

Sau asta e tot.

Iartă-mă pentru că, neputincioasă,

Cuprinsă de furie,

Mă prefac că te văd

Åži încerc să mă mint,

Inventându-te

În loc să te găsesc.

Iartă-mă pentru profanarea

Pe care mă sui ca pe o scară.

Pedepseşte-mă,

Smulge-mi-o de sub picioare,

Ca să rămân suspendată

În nebunia

De care să nu mă mai pot îndoi.

Ana Blandiana