De două zile teiul s-a deschis

Stă în extaz pe buzele colinei

Un fel de liturghie fără glas

Aprinde-n mine candelele milei

Îmi pare că de sine a uitat

Nu din adânc într-una se revarsă

Ca niÅŸte moaÅŸte pale în pământ

Stau rădăcinile sub glia arsă

A coborât pe el un fel senin

De vânt de aur s-a oprit pe creangă

De treci în pasul crucii pe sub el

Lumina lui e coaptă să se spargă

Dormim de-acum? De bună seamă

Că asta-i veÅŸnicia pe pământ

Când osemintele au devenit mireasmă

Åži când mireasma s-a făcut cuvânt.

Ioan Alexandru