Sunt plin numai de proiecte ca de niÅŸte umbre

Ale unor viitoare, mereu amânate puneri la cale:

Mâine... mâine voi fi altfel, voi crede, voi face voile Tale,

Nu-ncep de azi... Sunt obosit; atârn; mă simt moale…

Şi planurile mă-năbuşă, carceră de zăbrele sumbre.

Nu ÅŸtiu când am să pot zmulge zaua asta zugrumătoare…

Åžtiu atât: umbrele nu se iscă niciodată singure în bezna stătătoare.

Ele sunt semne, proorociri a ceea ce are să vină.

Speriate, ele se desfac de lucruri ÅŸi trec înainte-mergătoare

Ori de câte ori se ridică înapoia lor, cât de departe, o lumină…

Doamne, începe să se-nalÅ£e ÅŸi-n mine Lumina mântuitoare?

Vasile Voiculescu