Un cadou pentru 2009
Încercăm adesea să ne ascundem sub zâmbetul fals şi râsul molipsitor ca şi al unei hiene ce îşi aşteaptă prada, alergăm şchiopi înspre ţintă. Inima e sfâşiată de atâtea frustrări şi emoţii renegate ca şi un fiu risipitor ce nu vrei să îl mai vezi şi să îi simţi mirosul de mucegai. De ce nu vrei să-l simţi? Pentru că e zămislit în păcat.
Desfrâul lui Dionis e una din principalele atracţii ale carismei încărcate de povara veacului. Păcatul miroase greu pentru că plata lui o reprezintă sărutul etern al morţii, iar chinul veşnic ce te aşteaptă cu mult drag îţi implementează riduri în suflet mult prea devreme. Simţi că te-ai născut bătrân. Timpul e atât de scurt şi ai atâtea de învăţat, dar nu... E scris în urma paşilor tăi că pleci spre zări albastre, spre lumi de vis pe care ochiul nu le-a cuprins.
Totul se duce de râpă... Lumea se apropie cu paşi mult prea grăbiţi înspre răsăritul apocaliptic al viselor efemere, numai îngerii cunosc taina cerului şi ei păstrează bine acest secret. Îl plătesc de atâtea ori cu feţele lor triste pictate în catedralele goale şi impunătoare...
Azi a răsărit un soare bolnav şi trist. Nu vroia să vadă păcatul. A început să plângă isteric, iar oamenii l-au mai batjocorit odată. A plâns şi de Naşterea Domnului când oamenii au uitat să plece genunchiul în faţa Pruncului, dar n-au uitat să cumpere cât mai multe cadouri şi să golească rafturile de mâncare. Naşterea Lui e mai mult decât un chef sau cadouri îmbelşugate. El e Fiul lui Dumnezeu şi în mâna Lui stă mântuirea atâtor suflete amăgite de Satan.
Suntem într-un declin continuu şi parcă pendulul sună tot mai tare că se apropie sfârşitul. Semnele stelelor căzute în abisul uitării sunt o dovadă a ignoranţei şi a indiferenţei care ne lezează puţina compasiune ce o mai avem. Devenim părtaşi inconştienţi la ura conducătorilor.
Dragostea nu se scrie cu sânge, ea s-a scris acum 2009 de ani la Golgota cu sânge... Acum se va scrie cu mântuire.
Dume Anamaria
« înapoi
