Vino să vezi! În târzia, bogata căldură

închis între ziduri cine-ar mai sta?

Precum a mai fost, până-n cealaltă zare,

încă o dată tărâmul să crească ar vrea.

Şi-n unghi săgetat

pământu-ÅŸi trimite cocorii

spre cercul cel mare.

Lumina ce largă e!

Albastrul ce crud!

Unei noi creşteri, văratice-n toamnă, se pare

c-am fi hărăziţi şi aleşi.

Şi-o clipă ne e-ngăduit

bănuitului Sud

să-i trimitem un gând fără greÅŸ.

Între frunza ce cade

şi ramura goală

moartea se circumscrie

c-un gest de extatică boală.

Un joc îngânând cu lemnoasele membre

sună târziul, nebunul, caldul Septembre.

Lucian Blaga