Arhivă Aprozar

Dumnezeule, viu! între lege ÅŸi har, între parte ÅŸi-ntreg, între munÅ£i ÅŸi pustiu, între grâu ÅŸi stejar, nu mă pune s-aleg! O ciÅŸmea ÅŸi-un izvor, un luceafăr ÅŸi-un nimb mă desfată la fel. Dacă toate mă vor, Pentru ce să preschimb O iubire-n măcel? Tot ce-aÅŸtept e de sus, O surpare-n văzduh Care lunecă-n jos: într-un suflu supus precuratului Duh să devin curajos. Cu ceresc ferăstrău să retez ÅŸi s-arunc orice gând pământesc. Peste bine ÅŸi rău...

citeşte mai departe...

Doamne, aÅŸ vrea să-Å¢i spun Tu, cum i-aÅŸ spune celui ce-mi pune povara lui groaznică-n spate. Doamne, dezbracă-Te-n ceruri de soare; leapădă-Å¢i luna ÅŸi stelele; vino să batem pe jos amândoi în sudoare Å£ara aceasta de cântec ÅŸi jale. Un rege nu-ÅŸi stăpâneÅŸte aievea regatul, decât dacă-ÅŸi conduce pe cel mai din urmă supus în sala regală. Sunt orbul Tău, Doamne! Fii Tu ologul pe care-l port pe cocoaşă, împrumutându-i picioarele mele în drum spre...

citeşte mai departe...

De ce-n aprinse dimineÅ£i de vară mă simt un picur de dumnezeire pe pământ ÅŸi-ngenunchez în faÅ£a mea ca-n faÅ£a unui idol? De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul ca para unei facle în văpaia zilei? De ce în nopÅ£i adânci de iarnă, când sori îndepărtaÅ£i s-aprind pe cer ÅŸi ochi de lupi prădalnici pe pământ, un glas îmi strigă ascuÅ£it din întuneric, că dracul nicăieri nu râde mai acasă ca-n pieptul meu? Pe semne – învrăjbiÅ£i...

citeşte mai departe...

Doamne, în pofida necredinÅ£ei mele cred în Tine, Împotriva voinÅ£ei mele mă nevoiesc, Îmi sucesc destinul către alte destine, Cărnii-i pun lungi aripi de suspine, Numai prin silinÅ£i spre dincolo de sine Transfigurăm fierul în avion ceresc. Arză-mi patimile, esenÅ£e unice, Bată-mi inima, aprins motor, Sfredelească văzduhul mintea-mi-elice, Sufletul la Tine să se ridice! Nu-mi pasă dacă are să pice: Căderea din înalturi e tot zbor. Vasile Voiculescu

citeşte mai departe...

Pe umerii colinelor din zare Se despletesc ÅŸuviÅ£e de lumină, Cristalul bolÅ£ii, aburit, se-nclină Pe-a râurilor albă respirare. Iar huma se mlădie moale, fină, Åži-mi tipăreÅŸte pasul pe cărare. Văpaia trandafirilor tresare Când adierea printre foi suspină. Ce duh îÅŸi suflă oare-nfrăgezirea Pe-această dimineaţă-nrourată? Mă simt crescând din lut cu-ntreagă firea Åži parcă astăzi e întâia dată Când scoate din nimic...

citeşte mai departe...

Pe coaste ierburi spânzură nebune, Vâlvoi de flori, salcâmi ies la uluci, Duc tei adânci miresme în zăbune Åži-i verde viersul mierlelor prin nuci. S-amestecă în clopot firi ÅŸi lume, Foi bat în vânt, aripi aÅŸteaptă-n ou, Åžal nou de ape-i lacul fără spume, Răsfrângerea de sălcii un ecou… E primăvară până-n slăvi…Åži grele De seva cerului Å£âÅŸnită-n nori, Azurul înfrunzeÅŸte rândunele...

citeşte mai departe...

Doamne, regat cu noroade de îngeri alb ciripind, precum păsări! Străinul, cel care-n felul acesta teribil Te-a-nchipuit, oare n-a fost urmaÅŸ al ginÅ£ilor brusc învrăjbite la Babel? Oare nu port ÅŸi eu blestemul graiului? Limba vie-a luminilor Tale cu aripi nu-mi năluceÅŸte ÅŸi mie-nÅ£elesuri dincolo de-orice-nÅ£elegere? Zvonuri, ÅŸoapte în flăcări, ÅŸi tunete clare, grele tăceri care picură tâlcuri zilnic mă spală pe umeri, iar noaptea cade asupră-mi trosnind ca o tablă peste-un...

citeşte mai departe...

Nu-i mai frumos, nimic nu-i mai frumos decât să vezi o rază Să simÅ£i mirosul unei flori de mai, cântând o armonie de culoare, sub sentimentul că vei fi odată-n Rai acolo unde vrei în fiecare zi să simÅ£i că eÅŸti… Nu-i mai frumos, nimic nu-i mai frumos decât să ÅŸtii că te iubeÅŸte Åži îÅ£i arată asta zi de zi, mereu, lăsând în urmă din nou o frumuseÅ£e a lucrurilor pe care Le-a făcut doar pentru mântuirea ta ÅŸi scopul Lui în care te-a ales…...

citeşte mai departe...