Arhivă Aprozar

CireÅŸule cu frunze tremurânde, neprihănit ÅŸi tânăr voievod, surâzi cu flori, binecuvânÅ£i cu rod, sfinÅ£eÅŸti cu patrafirul umbrei blânde. Tu schimbi în daruri tot ce-aduni din glod, ci eu mă-ncheg în desfrânări flămânde, sunt numai mârşăvii ÅŸi numai pânde, mă sparg în uri ÅŸi-n pofte mă slobod. Tu vii ÅŸi-acum din rai pe huma asta, pe care-o pângăresc de-a curmeziÅŸ, ÅŸi dacă-Å£i suie-omizile pe casta lumină a cerescului...

citeşte mai departe...

Unde eÅŸti Elohim? Lumea din mâinile tale-a zburat ca porumbul lui Noe. Tu poate ÅŸi astăzi o mai aÅŸtepÅ£i. Unde eÅŸti Elohim? Umblăm turburaÅ£i ÅŸi fără de voie, printre stihiile nopÅ£ii te iscodim, sărutăm în pulbere steaua de sub călcâie ÅŸi-ntrebăm de tine – Elohim! Vântul fără de somn îl oprim ÅŸi te-ncercăm cu nările, Elohim! Animale străine prin spaÅ£ii oprim ÅŸi le-ntrebăm de tine, Elohim! Până în cele din urmă margini privim, noi sfinÅ£ii, noi apele,...

citeşte mai departe...

Doamne, aceste zile-mi sunt un dar pe care-l verÅŸi Tu însuÅ£i în pahar. Să-l beau de-odată, pe nerăsuflate? Să-l sorb cu grijă, ca pe-un elixir? Un leneÅŸ timp de taină ÅŸi de mir se-ascunde, Doamne,-n lucrurile toate. Ah, cât de multe vorbe fac un grai! Dar Tu cât de zgârcit ai fost în rai când ai rostit laconicul: - Să fie!... Sunt, Doamne, ca mustrat de-un suflu sfânt că tot ce nu spun astăzi în cuvânt se va întoarce mâine ca stafie. Am...

citeşte mai departe...

Mamă eÅŸti mai frumoasă ca o duminică fără sfârÅŸit când se aude plânsul ierbii sunând sub câmpul înverzit. Departe, peste vămi de gheaţă, unde miroase a gutui, stau îngeri palizi ÅŸi învaţă ruga ta spusă nimănui. Cu cât ne-ndepărtează vremea, cu cât te uită carnea mea, eu mă gândesc plângând la ziua când nu te voi putea vedea. O, de-aÅŸ putea…Dar ce pot oare, din sărăcia care-o am? decât să te...

citeşte mai departe...

Cu viaÅ£a care trece-n zbor, Stăpâne, mă lupt de dragul vieÅ£ii ce rămâne, ÅŸi zi de zi ca-ntr-un turnir turbat cu monÅŸtrii sufletului meu mă bat. Îndop cu câlÅ£i gâtlejul care-mi cere tain de bucurie ÅŸi plăcere ÅŸi, Doamne, universu-ntreg mi-l smulg din inimă, ÅŸi-l suflu ca pe-un fulg. Dar oare-atâtea doruri ne-mpăcate să fie, Doamne, -ntr-adevăr păcate? Dar dacă-aceÅŸti ÅŸacali interiori sunt doar năluci pe care, uneori, chiar Tu le înzestrezi cu dinÅ£i ÅŸi coarne...

citeşte mai departe...

Arată-mi-Te-n tot, Cerească Minte! Mă arde-a frumuseÅ£ilor argilă, dar lângă jaru-Å¢i, para li-i umilă: în el voi sta, cum stat-am înainte! Pe Tine doar Te chem, o, drag Părinte, în chinu-mi orb, în zarva inutilă, să schimbi în trup ÅŸi duh, din marea milă, virtuÅ£i scăzute, doruri, simţăminte. Divinul suflet, inima înaltă, Tu mi le-ai pus, Iubire – altfel cine? – în slaba mea trupească închisoare. Ce pot să fac să-mi fie viaÅ£a alta? Nu...

citeşte mai departe...

Abis eÅŸti, Doamne. Însă nu mi-e teamă: abisul sufletului meu Te cheamă. Chemare fără glas ÅŸi fără Å£intă, minciuna mea azi nu mai vrea să mintă. De-aceea-ntreb: De ce să se agaÅ£e plăpânda mea făptură fără braÅ£e? Ce pot s-apuc în golul Tău, în sumbra lumină sacră ce-mi înghite umbra? Chemarea mea, izbită ca de-o stâncă, de vidul Tău, e zilnic mai adâncă. Acolo sus, pe-o culme de nelume, pe ce să mă aÅŸez: pe-un simplu nume? Abis eÅŸti,...

citeşte mai departe...

C-un zâmbet îndrăzneÅ£ privesc în mine ÅŸi inima mi-o prind în mână. Tremurând îmi strâng comoara la ureche ÅŸi ascult. Îmi pare, că Å£in în mâni o scoică, în care prelung ÅŸi neînÅ£eles răsună zvonul unei mări necunoscute. O, voi ajunge, voi ajunge vreodat’ pe malul acelei mări, pe care azi o simt, dar nu o văd? Lucian Blaga

citeşte mai departe...