Arhivă Aprozar

Ierta-mi-se-va, Doamne, îndrăzneala? Stau în genunchi: ÅŸi-n loc de rugăciunea deprinsă încă din copilărie, durerea mea măruntă inventează tipare noi de cerere ÅŸi plânset, mărturisiri ÅŸi jurăminte care sunt numai ale mele, flecăreală de-un om ce are ÅŸi mai vrea să aibă. Voi fi iertat că-nalÅ£ spre Tine-o scară de lucruri personale, în loc să murmur cuvintele tocite de sărutul atâtor neamuri care Te imploră? Oare nu-i „Tatăl nostru“ deopotrivă mierea...

citeşte mai departe...

Ascultă-mă sunt ploile de toamnă IubeÅŸte-mă s-a strepezit ÅŸi ora. PăzeÅŸte-mă sunt Å£inta tuturora. Fii veghea mea copilăroasă doamnă. Nimeni nu ÅŸtie ce-i cu noi pe lume Nici eu nu ÅŸtiu de unde-mi vii în cale De-atâtea timp, de-atâtea ploi ÅŸi jale Dacă a ploaie strig te strig pe tine. Pe degete noi nu avem inele Tu eÅŸti atât de singură ÅŸi stristă Tot ce mi-ai spus în tâmpla mea există Tu toată eÅŸti lumina vieÅ£ii mele Aud în viitor în cer cum plouă...

citeşte mai departe...

În van luptam cu sabia mea slabă, Mă răpunea duÅŸmanul ne-mpăcat, Când Te-am chemat în ajutor ÅŸi-n grabă Nebiruita-Å¢i armă Tu mi-ai dat. Pot tăbărî de-acum asupra-mi zbirii: Lăsându-mi, Doamne, cuget pur de prunc Mi-ai prins în mâna praÅŸtia iubirii Ca în vrăjmaÅŸ cu inima s-arunc. Vasile Voiculescu

citeşte mai departe...

Frunză sunt, Doamne, ÅŸi iubita frunză. Cu vântul furiÅŸat prin foi uÅŸor mari sturzi de aur umblă să se-ascundă în pomu-acesta nalt, neroditor. Naintea toamnei Tale preabogate bogată vară s-a-ndurat de noi. Ci vânt ursuz mereu se va abate în ceas ursuz cu fulgere ÅŸi ploi. Doamne, pământu-i mic: doar într-o seară sfioÅŸi, alene îl înconjurăm. Străbatem largi câmpii cu iarbă rară, de Tine, însă, nicăieri nu dăm. Stăm sus, unde par toate cu putinţă,...

citeşte mai departe...

Doamne, departe eÅŸti! Åži-anevoios e drumul până la Tine. M-am luptat amarnic cu fumul ce-mi astupa vederea dincolo de orizont. Am străbătut prin pustie, ca printr-un front al demonilor. Dincolo de văi ÅŸi hârtoape o clipă, Doamne, Te-am simÅ£it parcă aproape. Dar nu era decât închipuirea unui contur care cutreiera cerul văduvit de azur. Când mâna mea se-ntindea încercând să apuce o parte a Ta, întâlneam doar o cruce; iar când socoteam că Te-mpresur cu...

citeşte mai departe...

Din straÅŸina curat’a veÅŸniciei cad clipele ca picurii de ploaie. Ascult ÅŸi sufletul îÅŸi zice: Eu am crescut hrănit de taina lumii ÅŸi drumul meu îl Å£ine soarta-n palme, nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte ÅŸi-n pieptu-mi larg credinÅ£a mea o sorb puternică din soare. Din straÅŸina curat’a veÅŸniciei cad clipele ca picurii de ploaie. Ascult ÅŸi sufletul se-ntreabă: Dar munÅ£ii - unde-s? MunÅ£ii, pe care să-i mut din cale cu credinÅ£a mea? Nu-i văd, îi vreau, îi strig...

citeşte mai departe...

Cum cade roua-n cupa mătrăgunii spre-a-i distila otrăvurile-n câmp, când se deschide la ispita lunii – în sufletul meu rătăcit ÅŸi tâmp, Te rog în toată umilinÅ£a: revarsă, Dumnezeule, credinÅ£a! Spre-a exulta sub magica ei ploaie ÅŸi buzele cu care Te îngân ca un potir setos să se desfoaie scuipându-ÅŸi sâmburele lor păgân, - Te rog în toată umilinÅ£a: revarsă-n mine, Doamne sfânt, credinÅ£a! Ca să mă-ncumet a-nălÅ£a spre Tine...

citeşte mai departe...

Tu, Doamne, care-n vastul perimetru al lumilor ÎÅ£i cauÅ£i veÅŸnic vatră, de ce m-aÅŸtepÅ£i ca pe-un al doilea Petru ca să-Å¢i zideÅŸti biserica de piatră? Pescarul răstignit cu capu-n jos Era, Stăpâne, un bărbat vânjos. Dar eu, care-ascultând cocoÅŸii zării mă pregătesc de-a patra mea trădare, sunt numai un apostol al pierzării ce-ÅŸi spală-n lacrimi mâinile murdare. Cum o să-Å¢i faci odihnă ÅŸi sălaÅŸ în plânsul siluit al unui laÅŸ? Nu, Doamne! Mie lasă-mi doar...

citeşte mai departe...