Arhivă Aprozar

Simt sufletul cum prin adâncul din mine curge ca un râu, Ce-ÅŸi mână turburele-i ape spre-o neÅŸtiută mare moartă, Când prin deÅŸerturi blestemate ÅŸi când prin holde mari de grâu, Închis în albia vieÅ£ii, încolăcită ca o toartă. Cu vaduri largi ÅŸi limpeziÅŸuri lin revărsate peste prund Să-l poată trece oriÅŸicine, în toată voia, cu piciorul, Sau cu vultori nebănuite ÅŸi ochiuri repezi, fără fund, E-atât de îngheÅ£at pe-alocuri că nu-l poÅ£i sparge...

citeşte mai departe...

Cad stele din boltă, Pierind în vecie, Întreaga viaţă E ucenicie. Mereu învăţăm În cuprinderea sorÅ£ii MuÅŸcând pătimaÅŸ Din roadele morÅ£ii. Mereu se roteÅŸte Pământu-n azururi. E ziua ÅŸi noaptea O lege de-a pururi. Sub lună preabună, Sub paÅŸnicul soare, Călcăm pe nisipuri Mereu miÅŸcătoare. Alexandru Căprariu

citeşte mai departe...

În ape foarte limpezi ÅŸi-n lumină, Sunt gânduri care nu pot să ne vină, Sunt îngeri ce-ÅŸi contemplă transparenÅ£a Åži lasă să le picure din poală Luceferi galbeni, până când prezenÅ£a Lui Dumnezeu devine materială. Dac-aÅŸ întinde mâna, l-aÅŸ atinge, Åži rănile lui sângeră lumină. Îmi amintesc de-un suflet fără vină, Pe care nu-l mai am, ÅŸi-ncep a plânge. Magda Isanos

citeşte mai departe...

Urcăm, spre moarte ca spre izvorul Nilului,LopeÅ£ile ni-s pline de ierburi putrezite,Iar luntrea, cel din urmă părtaÅŸ al exilului,Se clatină sub boarea tăcerii infinite.De nouă mii de veacuri în susul apelorVâslim fără-ncetare făcând aceeaÅŸi cursă.Dar va fi dată, oare, vreodată pleopelorPuterea de-a cunoaÅŸte misterioasa sursă? Ca niÅŸte păsări într-un imens convoiUrmăm uriaÅŸul vultur care ne-ndreaptă zborul.Ne-mbie de pe ţărmuri mereu refugii noi.Noi, însă, nu ne-abatem din cale. Vrem...

citeşte mai departe...

Å¢ine ochii închiÅŸi, Å£ine ochii închiÅŸi, O singură dată ni se dă.Nu te întreb nimic, Ninsoarea se-aÅŸterne, A-ngropat cimitirul ÅŸi satul, ZideÅŸte biserica, Vârfuri de plopi se mai vădDând colÅ£ ca o iarbă deasupra.Ninsoarea se-aÅŸterne ÅŸi suieCa o câmpie dospităCare în curând va opriTimpul de sus să mai cadă.Å¢ine ochii închiÅŸi, O singură dată ni se dăŞi trebuie să dăm o singură dată.Nu te întreb nimic, aÅŸteaptăUltimul fulg de timp s-apuieÅži să se facă...

citeşte mai departe...

În zările inimii mele câteodatăPâlpâie o misteriosă luminăCa dintr-un adânc de comoară-ngropatăSub uriaÅŸe gorgane de tină. ZvâcneÅŸte atunci în durere sfântăCu naltele bucurii de facere greaÅž fără de alin se frământă :Doamne, inima-mi freamătă ÅŸi cântăParc-ar fi să Te naÅŸti Tu din ea. Vasile Voiculescu 26 decembrie 1956

citeşte mai departe...

Ce noapte-i Noaptea asta Sfântă, Când cerul pare-un templu-nalt Cu mii de îngeri aprinzându-ÅŸi Făclia unul celuilalt, Când miile de stele-aprinse Cu îngeraÅŸii ce le Å£in Îngenunchează-n aÅŸteptarea Venirii Fiului Divin... Ce noapte-i Noaptea asta Sfântă, Când marea pare-un templu-afund, Cu mii de duhuri aprinzându-ÅŸi Nădejdi în care-abia pătrund, Åži stelele întors aprinse Cu duhurile ce le Å£in Îngenunchează-n aÅŸteptarea Venirii...

citeşte mai departe...

Le-am auzit venind din nord uÅŸoare, Un nor de fluturi ce-au uitat să zboare, FoÅŸniri de stea îndepărtate foarte Venind parcă de dincolo de moarte. Era spre seară, iarba scursă-n vânt Se apleca cu vârful spre pământ Åži printre merii tremurând străini Trecea un înger bandajând tulpini. Dinspre adânc venea un vaier greu, Poate sufla în palme Dumnezeu, Sau, poate, era plânset de gheÅ£ari Plutind pe mări ca niÅŸte zei barbari… Acum, m-aÅŸ vrea acasă ÅŸi...

citeşte mai departe...