Arhivă Aprozar

Doamne, pân-a nu Te cunoaÅŸte eram ca mut, Vorbele nu treceau dincolo de mine, Cuvântul n-avea zare, grai de lut, Nici semenii nu mă-nÅ£elegeau bine. Doamne, îngăduie în genunchi să-Å¢i mulÅ£umesc, Că pe mine, miÅŸelul, rob spurcăciunii, M-ai învăţat acum, ca pe îngeri, să vorbesc Cerească limbă universală a Rugăciunii. Vasile Voiculescu

citeşte mai departe...

Abia începusem să simtCă undeva-n rarul văzduhZăpada se va opri deodată,Abia începusem să ÅŸtiuCă nu mai poÅ£i să te ascunziDe ochii mei avizi să vadă,Abia zăream cum se depuneO linie limpede pe creÅŸtet,Tremurătoare-n păr ÅŸi moalePe genele-Å£i clipite-abia,Abia-ndrăzneam să cred că ai tăi suntUmerii desenaÅ£i în aerCu fără de sfârÅŸit zăpadăŞi-a tale-aripile trădateDe nemaicontenita nea.AÅŸ fi putut să te ating,Dar mi-era teamă să nu scuturDe pe făptura-Å£i nevăzutăConturul nesperat de...

citeşte mai departe...

AÅŸa precum păstorul scobeÅŸte cu-ngrijireUn lemn să-ÅŸi facă fluier ÅŸi măduva i-o sapă,Mă curăţeÅŸte, Doamne, de miezul dur, mă scapăDe sinea-mi ne-ndurată, de dârza-mi împietrire. Destupă-mi fire, suflet ÅŸi inima mea, plineDe eul îndărătnic, învârtoÅŸat în ură:Când pur, golit de patimi, mi-i ridica la gurăSă curgă slobod Suflul ÅŸi Duhul Tău prin mine. Vasile Voiculescu

citeşte mai departe...

Viorile pădurii îÅŸi odihnesc arcuÅŸulUitat în iarba moale a liniÅŸtii sub ulmi,Flămânzi ies lupii serii suind pieziÅŸ urcuÅŸulSpre oile luminii ce tremură pe culmi. Tot binele ce-n lume o zi l-a-nfăptuit,Trist, soarele-l plăteÅŸte în flăcări apunând,Cu sângele luminii ucise s-a-nroÅŸitÅži norii ÅŸi pădurea ÅŸi turlele pe rând. Sus, luna, ca o Mamă cu Fiul condamnat,Åži-ascunde faÅ£a tristă sub vălul unui nor…din Ghetsimani, la toate, Isus îngenunghiatPriveÅŸte ÅŸi-nÅ£elege...

citeşte mai departe...

Eu Nu cânt frunza, Cânt numai frageda moarte Pe care-o ascunde Ca pe-o Å£ară îmbătătoare Åži fără sfârÅŸit În care cine pătrunde, Uită să se mai întoarcă ÅŸi moare Ca să poată merge mereu Mai departe Åži mai fericit. Plantele doar, Pentru că nu sunt în stare Să povestească Ce văd Sunt lăsate să se întoarcă mereu Din Å£ara aceea copilărească De care Un misterios prăpăd Ne desparte În van. Eu Nu cânt frunza Cânt numai frageda...

citeşte mai departe...

Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău, În lumina feroce Învaţă-mă să ard întunecat, Modelează după forma aripilor Flacăra mea Åži purific-o de orice culoare. Sau, Åži mai bine, Dă-mi o sămânţă de întuneric, S-o îngrop în pământ Åži-nvârte mai repede anotimpurile Să crească, S-o seamăn din nou. În lumina feroce Ar fi atunci păduri ÅŸi lanuri, Crânguri, livezi, pajiÅŸti ÅŸi codri de noapte. O beznă tandră În care am putea...

citeşte mai departe...

Tu poÅ£i doar cu-n cuvânt, Isuse, s-alini a mea furtună grea, dar dacă n-o alini, ajută-mi să nu fiu smuls ÅŸi dus de ea! Tu poÅ£i cu-n singur semn deschide mormântu-n care sunt căzut, dar dacă nu-l deschizi, ajută-mi să-l rabd nădăjduind tăcut! Tu poÅ£i c-o singură privire să-mi luminezi cărarea grea, dar dacă n-o lumini, ajută-mi să merg chiar ÅŸi gemând pe ea! Tu poÅ£i aduce dintr-o dată tot ce-aÅŸteptăm cu dor nespus, dar dacă nu ne-aduci, ajută-mi să cred în Tine mai supus!...

citeşte mai departe...

Suflete reci,suflete îngheÅ£ate, Plâng tremurând în iarna pământească, Åži nu ÅŸtiu încă cât e de aproape O casă încălzită ÅŸi cerească, Că-n focul cald al dragostei jertfite, S-ar încălzi la Tine, prin iubire… Mai caută pierduÅ£i în iarna cruntă, Mai caută aicea fericire. Cu mâini pierdute, reci ÅŸi fără vlagă, Åži-ar face-n iarnă singuri adăpost Åži nu-nÅ£eleg că munca lor pribeagă E fără rost. Descoperă-Te Doamne, cu căldura...

citeşte mai departe...