Arhivă Aprozar

Principiu al tuturor lucrurilor, Loc geometric al golului Ce se cere umplut Pentru a deveni; Cale pe care se intră Într-un loc neexistând Decât în măsura rostirii; Lasă să cadă Din gura ta sfântă Silabele, Lasă-le să mă pătrundă, Să mă însămânÅ£eze, Fă-mă să rodesc plante-răspunsuri Din care să crească Înspre tăcerea supremă Arbori de sunete De unde toamna să scuture sensuri. Ana Blandiana

citeşte mai departe...

a noua rugăciune Doamne, scoate-mi inima de piatră Din trupul meu ticăloÅŸit, Dă-mi inimă de carne ÅŸi duh nou, Descoperă-mi cuvintele Tale Cum le-ai descoperit lui Ezechiel, Apucă-mă de părul capului Åži ridică-mă între pământ ÅŸi cer Să pot vedea urâciunile dezgustătoare Pe care le fac oamenii acestei lumi. Åži să mă ruÅŸinez… Căci mă umilesc înaintea Ta Åži cu dragoste nefăţărită Mă adap din învăţăturile Tale. Varsă în sufletul meu credinţă vie Åži...

citeşte mai departe...

Te pierzi de tine ÅŸi îÅ£i faci cu mâna. Natura ta se-ntoarce în natură. Pe rând eÅŸti casă, prag ÅŸi bătătură, EÅŸti ziua, luna, anul, săptămâna. Åži ochii, aparate de sudură, Cu fulgere de gura ta prind luna, Cucuta-i dulce, dulce-i mătrăguna Åži mângâierea frunÅ£ii e arsură. Dezintregrat în picuri ÅŸi scântei, EÅŸti boarea văii, valul ÅŸi busola. Te-agaÅ£i de munÅ£i, cu brazii, ÅŸi eÅŸti stei. C-un curcubeu Å£ii cerului cupola… Åži-n jurul tău...

citeşte mai departe...

Fericirea este asemenea Unui tablou pointillist: Mici puncte colorate Fără legătură între ele, ReuÅŸind uneori să însemne ceva, Alteori nu, ReuÅŸind să transmită Doar fiorul unei întrebări Incomplete, Căreia nu ÅŸtii ce să-i răspunzi Pentru că nu înÅ£elegi ce întreabă, Nu înÅ£elegi decât intensitatea întrebării Căreia îi lipsesc câteva puncte… Ana Blandiana

citeşte mai departe...

O cântare a neputinÅ£ei Un colÅ£ s-a desprins din speranÅ£ele mele ÅŸi s-a prăbuÅŸit peste sufletul meu, strivindu-l, aÅŸa cum piatra striveÅŸte o sămânţă. Zadarnic în neputinţă mă vaiet ÅŸi strig către tine, căci nu înÅ£eleg de ce Te prefaci că nu mă auzi (?) Caută spre mine când Te strig, Doamne, căci sunt părăsit ÅŸi sărac iar duÅŸmanii mei sunt fără număr. Sunt pui căzut din cuib în iarba udă, zadarnic trupu-mi firav se zbate ÅŸi asudă când mă...

citeşte mai departe...

Sunt plin numai de proiecte ca de niÅŸte umbre Ale unor viitoare, mereu amânate puneri la cale: Mâine... mâine voi fi altfel, voi crede, voi face voile Tale, Nu-ncep de azi... Sunt obosit; atârn; mă simt moale… Åži planurile mă-năbuşă, carceră de zăbrele sumbre. Nu ÅŸtiu când am să pot zmulge zaua asta zugrumătoare… Åžtiu atât: umbrele nu se iscă niciodată singure în bezna stătătoare. Ele sunt semne, proorociri a ceea ce are să vină. Speriate, ele se desfac...

citeşte mai departe...

M-am lepădat de toate ÅŸi de tot. Însă de lepădare oare pot să mă mai bucur ca de-o iarnă dură ce nimiceÅŸte totu-n bătătură, prinzând sub sloiuri uşă ÅŸi fereÅŸti? Tu, în acest îngheÅ£ al meu, ce eÅŸti? Nimic din tot ce-apare. Dar nimicul nu Te-nfloreÅŸte ÅŸi nu-Å¢i poartă spicul? Sau, zi de zi cu plâns împresurat ca pur neant, nu vii tot mai curat? Iar dincolo de veÅŸnic vidul nume al Tău nu licăreÅŸte-o altă lume? Domnul, crescut în spate ca un gheb ardent, m-a...

citeşte mai departe...

Hai, suflete, ÅŸi-om hoinări prin cer! Vor hăui coclauri fără nume: Un vers ÅŸi-un suflet au fugit din lume pe căi de sihăstrie ÅŸi mister… Åži dacă sângele te-o trage – grea povară – spre nopÅ£ile adânci de greu mormânt, te-oi smulge pe aripa unui cânt ÅŸi te-oi purta prin slăvi fără hotară. Hai, suflete, spre cer necunoscut! N-auzi cum zarea veÅŸnic ne îngână ÅŸi lumea râde-n hohot de nebună cum suflă vântu-n oalele de lut? Vom poposi...

citeşte mai departe...