Arhivă Aprozar

în nopÅ£i ridica-voi mâinile mele spre lumea de stele-a tăcerilor grele ÅŸi-n vrajă de taină opri-se-va vântul - sub flacăra rugii va geme pământul - în nopÅ£i ridica-voi mâinile mele spre morÅ£ile grele din lumea de stele ÅŸi-n stropi slobozi-voi suspin ghetsimanic - departe, arginÅ£ii vor râde satanic - în nopÅ£i ridica-voi mâinile mele spre lumea de stele-a tăcerilor grele ÅŸi luna Å£âÅŸni-va-ntr-a zărilor grotă - apusul părea-va un vârf de...

citeşte mai departe...

întâia rugăciune Ajută-mă, Părinte, precum vlăstarul viei din seva dealului sărac să mă hrănesc, să nu ucid ca să-mi ajungă prânzul ÅŸi seara să cinez ÅŸi numai cu lumina să mă îndestulez. Să-mi fie masa un altar curat ca tot ce-i pur ÅŸi simplu ÅŸi-n om nevinovat Åži toate să-ncolÅ£ească în trupul meu ÅŸi inima floare de mac să-mi fie ÅŸi-un cântec pentru VeÅŸnicie. Dorel ViÅŸan

citeşte mai departe...

Leapădă piatra. Cată fără vină în lacrima ce-n ochi mi se-nfiripă: mai plânge-n ea un strop de cer, mai Å£ipă ÅŸi-n ochii tăi o boabă de lumină. Pipăie-mi braÅ£ul. Parc-a fost aripă. Åži-n braÅ£ul tău un zbor se mai închină. Cândva, ÅŸi tu ÅŸi eu am fost tulpină de îngeri, un mileniu sau o clipă. Leapădă piatra. Vino mai aproape, sărută-mă ÅŸi plângi cu mine, frate. Ca tine port un cer pierdut sub pleoape, ca tine duc năluci de zbor în spate ÅŸi-asemeni...

citeşte mai departe...

Doamne, n-ajung pân’ la tine vârfurile acestei păduri de suspine? Cum eÅŸti tu atotÅŸtiutor, să fi dat pâne de-ajuns tuturor, culcuÅŸ pentru copiii îngheÅ£aÅ£i, câte puÅ£in din lumina celor bogaÅ£i, câte puÅ£in din cerul lor senin, de care îngeri întraripaÅ£i se Å£in. Să fi dat, Doamne, fiecărui om, câte-o bucată verde de pământ ÅŸi câte-un pom al tuturor speranÅ£elor pământeÅŸti, ÅŸi nu te-am fi-ntrebat unde eÅŸti. Am fi spus că te-ai...

citeşte mai departe...

Tu le vrei, sunt flori de vară ale veseliei tale, RomăniÅ£ele din vale. Cale lungă e de-aici Până-n valea cu fântână Care-aruncă-n jghiab o vână Grea de apă Unde ziua mi s-adapă Rândunici. Acolo, din iarba verde cum răsar, Cu un sâmbure de aur pe-al corolei alb răsfrânt, Ele par, Înflorind din negre-adâncuri, râsul bunului pământ. Åži de-aici, de la răscruce, Apucăm poteca lină Care duce Pe colină Åži coboară-n valea lor, Åžerpuind prin...

citeşte mai departe...

Cu stelele în suflet scuturate Pornesc în zori Când tremurul de foi înrourate FărâmiÅ£ează limpezimi subÅ£iri De aer fraged – Copacii mă stropesc cu ciripiri. Eu râd cu râsul plin ca rodu-n clăi Åži nesfârÅŸit ca hohotul luminii Pe buze umede de văi. Åži plâng ades pământul când l-aud Sub arÅŸiţă gemând – AÅŸ vrea cu ploaia plânsului să-l ud. Nu semăn niciodată ca s-adun, Adun întotdeauna ca să samăn –...

citeşte mai departe...

Coboară-n miriÅŸti vara. Åži câmpul gol acum Se umple cu-o lumină sălbatecă ÅŸi mare. Scăldat de soare fruntea spre fruntea lui mi-o-ndrum Să i-o sărut. Åži-s singur ÅŸi-s beat de-atâta zare. Din guri de miere pomii împrăştie în vânt Un zvon dulceag pe care îl înmulÅ£esc ecouri. Åži nu pot ÅŸti: pe suflet îmi curge-un râu adânc Sau poate peste ochi îmi umblă perechile de nouri Destul că pretutindeni un fel de cântec mut TrezeÅŸte-n ochii...

citeşte mai departe...

Din cuibul zorilor de vară În fund, pe ÅŸesuri, ZbucneÅŸte-un vulture uriaÅŸ de pară, Scăpărător, cu fulgere în pene, Åži umbrele s-ascund, grăbite Ca stol înspăimântat de presuri De pe tărâmuri pământene De-un ÅŸoim de aur fugărite. Hultan de foc arzând fără de pace, PriveÅŸte-o clipă, Å£intă, lumea plină, Apoi, când se avântă ÅŸi-ÅŸi desface CovârÅŸitoarele lui aripi de lumină, IzbeÅŸte până-n bolta cerului cu ele Åži bate slăvile...

citeşte mai departe...