Arhivă Aprozar

O cântare despre cei ce se roagă Eu bat în Tine ca-ntr-o poartă Åži simÅ£urile-mi bocănesc în lemn Åži nopÅ£i de-a rându-aÅŸtept Să-mi faci un semn Åži zile-ntregi mă chinui în uimire Când lemnul porÅ£ii Tale Răsună ca o toacă ce cheamă-n mănăstire… Åži dintr-o dată simÅ£urile mele-naripate Ca într-un templu nevăzut zburătăcesc Åži în văzduh răsun-un cor dumnezeiesc Prin buzele celor ce se-ntâlnesc În marea Ta minune La timp de...

citeşte mai departe...

Doamne, La ce icoană brobodită cu ÅŸtergar să mai mă-nchin Åži ce împreunare a mâinilor să împlinesc, Pe care drumuri neÅŸtiute să te caut, La ce lumină să te proslăvesc?... Pe unde-i brazda mea de vers s-o ard cu plug de cremene Să-mi scapere amnar de rugăciune – Doamne?... Åži să-ngenunchi la care răsărituri calde Åži la troiÅ£a căror primăveri ÅŸi toamne?... Doamne, pe care apă să tot merg în jos Spre ce fel de curată înflorire… Åži unde să-mi găsesc...

citeşte mai departe...

Pragul bolÅ£ii de cerneală Pâcle roÅŸii-l scriu cu jar. Vin, paragină rurală, La vecernia ta iar. Port o grea povară-n mână, Dar în ochi albastrul viu. ToÅ£i, măicuÅ£a mea ţărână, Suntem rude bune, ÅŸtiu. Cale lungă ne desparte Sub aripile cereÅŸti, Dar un psalm solar din carte E destul să ne citeÅŸti – Åži-o să trecem prin hârtoape Spre propteaua dreptei cruci, Buzele să ni se-adape Cu predanie ÅŸi rugi. Serghei Esenin

citeşte mai departe...

Dar Tu - ce eÅŸti: un foc? un nor? un duh? EÅŸti poate zvonul unui alt văzduh sau liniÅŸtea cumplită ce se-ascunde în munÅ£i înalÅ£i ÅŸi-n cataracte scunde? Å¢i-e chipul nălucire care nu-i nici lucru-aievea, nici absenÅ£a lui? Iubirea, creierul, voinÅ£a - toate dorindu-Te se zbat în colb netoate. Există oare-un ceas pentru cules a tot ce-n harul Tău e ne-nÅ£eles? Abia atunci când jubilând senine vom deveni, Divinule, ca Tine, noi - biete minÅ£i...

citeşte mai departe...

Nu am paÅŸi de-o leghe să Te-alerg prin lume, Nu am ÅŸase aripi să Te prind în zbor, Din abisul vieÅ£ii doar Te strig pe nume… Nu mai am nici suflet: tot sunt numai dor. Veci de veci la Tine n-ajung a urca, Până peste creÅŸtet m-ai zidit în tină; Bietele-mi atingeri nu te vor spurca… Doamne, însă nu mă poÅ£i împiedica Să-Å¢i sărut cu gândul Mâna de lumină. Vasile Voiculescu

citeşte mai departe...

Dumnezeule, viu! între lege ÅŸi har, între parte ÅŸi-ntreg, între munÅ£i ÅŸi pustiu, între grâu ÅŸi stejar, nu mă pune s-aleg! O ciÅŸmea ÅŸi-un izvor, un luceafăr ÅŸi-un nimb mă desfată la fel. Dacă toate mă vor, Pentru ce să preschimb O iubire-n măcel? Tot ce-aÅŸtept e de sus, O surpare-n văzduh Care lunecă-n jos: într-un suflu supus precuratului Duh să devin curajos. Cu ceresc ferăstrău să retez ÅŸi s-arunc orice gând pământesc. Peste bine ÅŸi rău...

citeşte mai departe...

Doamne, aÅŸ vrea să-Å¢i spun Tu, cum i-aÅŸ spune celui ce-mi pune povara lui groaznică-n spate. Doamne, dezbracă-Te-n ceruri de soare; leapădă-Å¢i luna ÅŸi stelele; vino să batem pe jos amândoi în sudoare Å£ara aceasta de cântec ÅŸi jale. Un rege nu-ÅŸi stăpâneÅŸte aievea regatul, decât dacă-ÅŸi conduce pe cel mai din urmă supus în sala regală. Sunt orbul Tău, Doamne! Fii Tu ologul pe care-l port pe cocoaşă, împrumutându-i picioarele mele în drum spre...

citeşte mai departe...

De ce-n aprinse dimineÅ£i de vară mă simt un picur de dumnezeire pe pământ ÅŸi-ngenunchez în faÅ£a mea ca-n faÅ£a unui idol? De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul ca para unei facle în văpaia zilei? De ce în nopÅ£i adânci de iarnă, când sori îndepărtaÅ£i s-aprind pe cer ÅŸi ochi de lupi prădalnici pe pământ, un glas îmi strigă ascuÅ£it din întuneric, că dracul nicăieri nu râde mai acasă ca-n pieptul meu? Pe semne – învrăjbiÅ£i...

citeşte mai departe...