Cineva mi-a zis odată că nu poate veni la noi la biserică din cauză că noi nu avem tradiÅ£ie. El nu concepea creÅŸtinism fără tradiÅ£ie, mergând pe principiul lui Alberto Camargo care spunea că “un popor fără tradiÅ£ii e un popor fără viitor”. Dumnezeu e de altă părere.

Problema era că nu l-am chemat la biserică ci la Hristos. Era prea uÅŸoară mântuirea ÅŸi n-avea încărcătura religioasă necesară pentru el.

Interesant este că oamenilor le-ar plăcea să ajungă în cer făcând ceva, uneori eforturi, alteori punând greutăţi, încercând astfel să se convingă pe ei înÅŸiÅŸi că sunt vrednici cumva să ajungă acolo.

De fapte fără rost şi de tradiţii Dumnezeu este sătul.

Biserica lui Hristos n-are nevoie de tradiÅ£ii, nici măcar de religiozitate. Ea a luat naÅŸtere acum 2000 de ani în inimile sincere ale oamenilor. Singura condiÅ£ie este o atitudine sinceră, fără rituri ÅŸi obiceiuri.

Hristos este adeptul lucrurilor noi; a făcut ceva nou, a adus o viaţă nouă, a clădit un viitor nou ÅŸi înnoieÅŸte oameni în fiecare zi.

Întotdeauna o noutate este punctul slab al unei tradiÅ£ii.

A mai promis ÅŸi un pământ nou…