E greu să defineÅŸti neprihănirea. Unii spun că-i curăţie, alÅ£ii sfinÅ£enie, pioÅŸenie, lipsa păcatului. Luca zice că e „păzirea fără pată a tuturor poruncilor ÅŸi tuturor rânduielilor lui Dumnezeu” (1:6 b).  Dar întruparea ei, cum s-o descrii?

„Unde-o să te duci Doamne?”, se întrebau îngerii albi ca zăpada, „căci tot pământul e plin de silnicie”. „Ce locuri, ce oameni va alege Dumnezeu?”, îÅŸi ÅŸopteau prin bărbi bătrânii din faÅ£a Tronului Etern. „Unde se va-ntrupa Neprihănirea? ”. Åži El, a găsit.

Dumnezeu a ales o fecioară. O adolescentă evreică, o ţărăncuţă din Nazaret. Nu făcea studii de teologie, pentru că-n vremea ei fetele nu erau bune pentru carte. Nu era preÅ£uită de bărbaÅ£i, nici de sinagogă. Meritul ei era că se ruga în cămăruţă. „Fără o odăiţă aici, nu poÅ£i avea una în cer”, spune Florin Ianovici. Avea un loc unde stătea de vorbă cu VeÅŸnicia. Îndrăgostită de-un tâmplar, asuprită de romani, necăjită de soarta evreilor, îl aÅŸtepta nerăbdătoare pe Åžilo. „Marie, ai căpătat îndurare înaintea Lui Dumnezeu. Tu, vei fi mama copilului”. Stupoare. Åžoc. Glicemie ridicată. „Cum eu? N-am cunoscut bărbat!”... Apoi, la intervenÅ£ia îngerului se liniÅŸteÅŸte: „Facă-mi-se după cuvintele Tale!”.

Asta e neprihănirea: „Facă-mi-se după cum vrei Tu, Doamne!”.

Dumnezeu a ales pe Maria, o fătucă de vreo 14 ani. El nu dispreÅ£uieÅŸte tinereÅ£ea, nu discriminează copiii. El pune sarcini grele pe umerii tinerilor. Iosif, Samuel, David, Daniel, n-au aÅŸteptat să-mbătrânească. Eroii, nu sunt bătrâni!

Dumnezeu a ales un tâmplar. Un cioplitor de bârne dintr-un mic orăşel galileean, care n-a spus niciodată un citat vrednic de trecut în Scriptură. Un evreu care modela decât lemne. Materie moartă, ce prindea forme în urma mâinilor sale. Nu erau opÅ£iuni mai bune? Nu erau preoÅ£i, cărturari, farisei? Meritul lui Iosif era că studia tăcut Scriptura. Era tsadiq (tsa-deck = student al Torei). Zilnic, cu Tora în mână ÅŸi cu genunchii în rumeguÅŸul din atelier. Nu se mândrea cu asta, ci stătea anonim, în maldărele cu talaÅŸ.

Asta e neprihănirea: să ÅŸtii să stai anonim. Să ÅŸtii ÅŸi să taci. Pentru ca Dumnezeu să vorbească. Când Îl ai pe Hristos în casă, lasă-L ÅŸi pe El să vorbească.

Iosif iubea pe Maria, iar vestea însărcinării l-a lovit ca un trăsnet. Cum să creadă că Dumnezeu va fi copil? „Nu te teme..., căci ce s-a zămislit în ea e de la Duhul Sfânt!”, i-a spus îngerul în vis... Åži, „a schimbat diploma de tsadiq, cu o femeie gravidă, cu un Fiu ce nu era al lui”, spune Max Lucado.

Asta e neprihănirea... Pentru Dumnezeu, înfrunÅ£i ruÅŸinea. De fapt, nu o mai vezi.

Dumnezeu a ales un staul. Pe paie, sub bârne, clar se vede Steaua.

Nu palate, nu Temple, nici sinagogi. Nici hanuri, nici case, nici pături pufoase. Åži nici măcar... un loc lângă o sobă. A ales un staul cu animale. De ce? Pentru că „mai bine suportă mirosul de bălegar, de animale, decât mirosul de păcat”, scrie Lucado. Neprihănirea nu stă în locuri de păcat. Nici nu se poate naÅŸte acolo.

Asta e neprihănirea: simplitatea…

Nu a venit Dumnezeu la han, unde se îmbulzeau beÅ£ivi, hrăpăreÅ£ii, prostituatele, afacerile murdare, oamenii întinaÅ£i. Nu era loc pentru Sfânt între ei! Nu era neprihănire în casele Betleemului, nici în sinagogile Ierusalimului. Palatul lui Irod era tot unsă cu zero, spune Vladimir Pustan. Dar în grajduri, mieii nu mâncau împreună apoi se certau, nici măgăruÅŸul nu discrimina oile, nu era invidios pe ele - că el cară povara.

Nu coboară Dumnezeu în lumea secularizată, ÅŸi nici în biserici amestecate cu ea. Nici în biserici cu ură, cu certuri, cu dezbinări. Nu se naÅŸte Dumnezeu într-un piept umflat de mândrie, nici într-un cap umplut de filosofii deÅŸarte, ÅŸi nici într-o inimă strâmtată de egoism. Nu va fi niciodată neprihănire la creÅŸtinii care n-au curăţit cugetul înainte de liturghie, de euharistie, care n-au ars gunoiul vieÅ£ii ÅŸi n-au topit gheaÅ£a din inimii, dar vin la închinare. Nici la cei care nu se scutură de zgura trecutului. Neprihănirea vine numai acolo unde este castitate spirituală.

Isus se naÅŸte între oameni neprihăniÅ£i, în locuri neprihănite. „Există zile de Crăciun în cer, acolo unde este Å£inută slujba măreaţă a Lui Hristos, ÅŸi cu aceste prilejuri Mântuitorul este glorificat, nu pentru că s-a născut într-o iesle, ci pentru că S-a născut într-o inimă frântă”, spune CH Spurgeon. Într-o inimă neprihănită. CondiÅ£ia prezenÅ£ei Sale este neprihănirea. După ea trebuie să visăm zi ÅŸi noapte. Nu o neprihănire a noastră (Filipeni 3:9), ci una a credinÅ£ei (Ioan 10:4). Fiindcă cine trăieÅŸte în neprihănire, este neprihănire, cum El însuÅŸi este neprihănit (1 Ioan 3:7).

Au venit la ieslea Pruncului în scutece sărace, ÅŸi magii ÅŸi păstorii. Åži cei cu carte, ÅŸi cei fără. Păstorii n-au ÅŸtiut apoi Tora din scoarţă-n scoarţă. Dar au ÅŸtiut să spună ce-au auzit despre Prunc.

De 2000 de ani El face neprihăniţi.

Nicolae Geantă