A fost odată, de-ar mai fi ÅŸi azi, când vecinii se adunau seara pe băncile de la poartă, stând la taclale ÅŸi numărând împreună stelele căzătoare. Se vorbea cu patimă, se râdea la fel, se schimbau cuvinte, idei culese din prunii proaspăt mirosind a var nestins. Se împărÅ£eau necazurile, poverile, crucile... Se legau răni, se pansau suflete. Nea Vasile slobozea câte-o glumă de se scuturau de râs babele. Mirosea a voie bună, a pruni fericiÅ£i, a câini scăpaÅ£i din lanÅ£. Maica învârtea cu spor fuiorul... sfârrrr... sfââârrrr... sfââârrrrr. Printre dinÅ£i pocneau seminÅ£ele prăjite de dovleac, aurul ţăranului. Păsările cântau vioaie la urechile sălciilor plângătoare care de bucurie se scuturau de lacrimi ÅŸi-ncepeau un tango cu firul de vânt primăvăratic. Greierii, acei inconfundabili greieri româneÅŸti de care sper să dau ÅŸi-n rai, cântau fenomenal. Câtă tihnă... Câtă pace ce-Å£i cuprindea toate cotloanele fiinÅ£ei. Apoi, încet somnul se dădea jos din pruni pe pleoapele sfinte ÅŸi curate, nespurcate încă de Andreea Marin, de 3 ori femeie, de iartă-mă, bate-mă, scuipă-mă. Ne despărÅ£eam cu „Noapte bună”, dar mai dădeam unii de alÅ£ii ÅŸi prin vise.

„Tilivizor la casa lu’ MiÅŸcălău! Tilivizor la casa lu’ MiÅŸcălău!” strigau pe uliÅ£e. Babele au lăsat fuiorul ÅŸi suveica, frazele au rămas neterminate, prunii au rămas în câteva minute singuri ÅŸi sălciile au reînceput să plângă. Satul grămadă să vadă „tilivizorul”. Cutia cu draci prin ea, cum zise baba Măria. Stau toÅ£i fără să sufle holbându-se ca la amendă, hipnotizaÅ£i de o troacă cu butoane. Însă baba Stana rupse încleÅŸtarea retrăgându-se cu chiu cu vai printre opincile ÅŸi ochii înlăcrimaÅ£i de neobiÅŸnuinţă. După câteva minute reveni cu un lighean de turte dulci. „Oameni buni! M-am gândit cu mintea asta de sub batic că aÅŸtia ce se zbenguie de atâtea ceasuri or fi flămânzit ÅŸi ete’ colea am adus un lighean de turte să mai prindă ÅŸi ei niÅ£el culoare că-s ba albi, ba negri de foame.” Au râs toÅ£i de baba Stana, dar ce a văzut ea mulÅ£i ochi nu au putut să vadă.

Ai avut dreptate babă Stana! Se hrănesc ÅŸi „zbenguitorii ăia” numai că ei mănâncă ore de preÅ£ dintr-o viaţă teribil de scurtă. Ei scuipă prin ecran boală, gunoi ÅŸi sorb din tine toată pacea, tihna. Trimit moliile să-Å£i roadă mulÅ£umirea.

Rulează un serial cu Don Armando cel fibros înconjurat de spumă în jacuzzi ÅŸi MerÅ£an la scară. Ba mai ÅŸi vreo fufă bleagă, dar cu noroc chior că-i blondă ÅŸi slabă ca uÅŸa grajdului ÅŸi e suficient ca atunci când se termină serialul ÅŸi-Å£i revii din transă să intri în panică. Întorci uÅŸor capul ÅŸi dai de Gheorghe cel sănătos ÅŸi bărbat adevărat cu 100 de kilograme, care chiar atunci topeÅŸte o tablă de slănină cu ceapă... ÅŸi te trece transpiraÅ£ia ÅŸi îÅ£i dai seama că între Gheorghe ÅŸi Armando nu există grad de comparaÅ£ie ÅŸi devii nemulÅ£umită, bosumflici cu capsa pusă. Disperată întorci capul mai departe în căutarea bulbucilor din jacuzzi lui Armando. O licărire de speranţă se află la 27 de grade est de poziÅ£ia în care se află Gheorghe. Extaz!!... Revii la forma iniÅ£ială. Erau bulbucii de la oala cu lături ce fierbea pe cuptor. Te prăbuÅŸeÅŸti. În final te uiÅ£i la tine. Blonda sclembără ÅŸi cu o basculantă de machiaj pe ea încă te enervează. Nu mai eÅŸti atracÅ£ia bulevardului ÅŸi nici ispita conferinÅ£elor. Åži iată cum a reuÅŸit o jumătate de oră de telenovelă să-Å£i mănânce din casă liniÅŸtea, pacea, mulÅ£umirea ÅŸi să-Å£i facă seara harcea-parcea.

Televizorul, invenÅ£ia satanei, pătratul de iad din casă, a reuÅŸit să lase prunii singuri, băncile singure, oamenii singuri. Greierii cântă aiurea, stelele cad neprivite. Seara satul e pustiu ÅŸi gol ÅŸi Duhul Sfânt nu se mai miÅŸcă pe deasupra caselor. Ce trist!

P.S. Dedic aceste rânduri lui uica IoÅ£a lu’ MiÅŸcălău, vecinul cu care am povestit de baba Stana stând amândoi pe bancă, sub pruni ÅŸi suflând a nostalgie. Mi-a spus să-i caut un loc de bodyguard la Banca Raiffeisen. Când a aflat că nu sunt bănci, nici pruni ÅŸi nici vecini cu care să savurezi amurgurile vieÅ£ii s-a răzgândit pe loc, strângând în palmele muncite prunul de care se rezema.

A plecat nea Vasile, Maica, Deda (bunicul), tata, mama, ÅŸi înainte de sărbători a plecat ÅŸi uica IoÅ£a. Pesemne că nu a mai avut cu cine sta la poartă. Spre veÅŸnică pomenire a lui ÅŸi a tuturor ce-ÅŸi trăiesc amurgurile pe sub pruni, pe sub cireÅŸi cu flori de gheaţă.

Dani Surducan